GEDSC DIGITAL CAMERA

În cadrul activităţilor desfăşurate de către poliţiştii arădeni, în perioada 14-17 august, au fost depistate mai mult persoane care au săvârşit infracţiuni rutiere.

Astfel, în data de 17 august, în jurul orelor 18.40, a fost depistat Anton I., în vârstă de 45 ani din Arad, care a condus pe Calea Aurel Vlaicu,  din municipiul Arad, un autoturism marca Opel, având o îmbibaţie alcoolică de 0,76 mg/l, în aerul expirat.

Tot în data de 17 august, a fost depistat Daniel S., de 21 de ani, din Arad, care a condus pe Bulevardul Revoluţiei, din municipiul Arad, un autoturism fără a poseda permis de conducere.

În 18 august, în jurul orei 00.22, poliţiştii de la Poliția orașului Pâncota l-au depistat în trafic, pe Vasile Ș., care conducea un autoturismul marca BMW, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost depistat, de asemenea, pe raza oraşului Pâncota, Cristi M., care a condus un autovehicul marca Opel Corsa, neînmatriculat.

În data de 16 august, în jurul orelor 06.30, a fost depistat Patrick C., de 20 de ani, din Arad, care conducea un autoturism marca Opel Tigra, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi fără a poseda permis de conducere.

Poliţiştii Biroului rutier l-au depistat pe Ionuț R., de 26 ani din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un  autoturism marca Dacia, având o concentrație alcoolică de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe DJ.793, în localitatea Cermei, a fost depistat Gheorghe Ț., de 55 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce a condus  un autoturism marca BMW, având o alcoolemie de 1,08 mg./l. alcool în aerul expirat.

În toate aceste cazuri au fost luate măsurile legale.

Recomandările redacției