Sindicaliștii din administrație sunt nemulțumiți că, deși de câteva luni își tot anunță solicitările, acestea nu s-au concretizat. Deși Ministrul Muncii i-a anunțat că le susține revendicările, deocamdată totul este doar la nivel declarativ.

Funcționarii din primării, membri de sindicate cer acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele şi prevederile bugetare locale permit lucrul acesta. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu. De asemenea, o altă revendicare se referă la eliminarea Art. 138 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Funcționarii mai vor acordarea voucherelor de vacanţă și aplicarea Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din Fonduri publice în care valoarea de referinţă să fie 1=1250 Lei. Sindicaliștii sunt hotărâți să își continuie demersurile.

„Dintre aceste patru solicitări ale organizaţiei noastre, reprezentanţii Ministerului Muncii au subliniat faptul că în sarcina lor directă de soluţionare intră doar eliminarea Art. 138 din Legea dialogului social, angajându-se în acest sens să includă această solicitare a FNSA în proiectul de modificare a legii.

Celelalte trei solicitări vor fi discutate de către FNSA cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul unei întâlniri care va avea loc în perioada următoare. Menţionăm că, la nivel declarativ, reprezentanţii Ministerului Muncii susţin revendicările noastre ce fac referire la acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică, precum şi a voucherelor de vacanţă“, a spus Tiberiu Negrei, președintele Sindicatului Primăriei Timișoara, vicepreședinte al FNSA.

Sindicatul a cerut primăriilor procentul din bugetul instituţiei, necesar acordării normei de hrană pentru toţi salariaţii, precum și procentul din bugetul instituţiei necesar acordării voucherelor de vacanţă pentru toţi salariaţii. Aceste beneficii ar urma să fie acordate în perioada următoare. Mai multe primării arădene au transmis deja aceste informații către sindicat. Este vorba de Beliu, Birsa, Puliș, Seleuș, Șeitin, Șpreuș, Șicula, Șimand, Tauț și Ususău. Procentele destinate acordării de beneficii pentru salariați, în funcție de posibilități sunt cuprinse între 1,07 la sută din bugetul primăriei și 5,69 la sută din buget.

În afara acestor primării și alte administrații arădene și-au manifestat intenția de a acorda norma de hrană și vouchere de vacanţă pentru salariați. „Pe toți cei care doresc să se inscrie în organizația noatră sindicală, va rugăm să luați legatură cu reprezentanții sindicatului“, a mai spus sindicalistul Tiberiu Negrei.

Recomandările redacției