Liceul din Pâncota şi-a schimbat radical faţa în ultimii ani iar lucrările continuă. Primarul Dan Pocrişer susţine că a fost semnat contractul de finanţare pentru construirea unui nou corp de clădire, ceea ce înseamnă de fapt şapte săli de clasă. „Vestea cea bună am dat-o şi cu prilejul deschiderii noului an şcolar. A fost semnat contractul de finanţare pentru construirea unui nou corp de clădire în curtea liceului, finanţarea provenind de la Ministerul Dezvoltării, prin programul Naţional de Dezvoltare Locală”, a declarat Pocrişer. Acesta mai spune că pe lângă cele şapte săli de clasă care vor fi construite în curtea Liceului Teoretic, în curtea Şcolii Primare Pâncota va fi ridicat un alt corp de clădire care va fi format din două săli de clasă şi o sală multifuncţională. De menţionat că în acest caz, autorităţile sunt la faza de licitaţie.

În încheiere mai trebuie spus că nici copiii de la Măderat nu au fost uitaţi. „În această vară am amenajat, în clădirea Căminului Cultural, două săli de grădiniţă, astfel încât şi copiii de aici să aibă condiţii bune”, a mai spus primarul.

 

Recomandările redacției