Maica Domnului și fericirea credinței

Ieri, Biserica a prăznuit una dintre cele mai importante sărbători din anul liturgic dedicate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: Adormirea și înălțarea ei la cer. La sfârșitul vieții sale pământești, Maica Domnului a fost ridicată cu sufletul și trupul în cer, adică în slava vieții veșnice, în comuniunea desăvârșită cu Preasfânta Treime. Acesta este nucleul credinței noastre în Adormirea și înălțarea Maicii Domnului la cer: noi credem că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, asemenea și cu puterea și harul lui Hristos, Fiul său, a biruit deja moartea și se bucură deja de slava cerească în totalitatea ființei sale, „cu sufletul și trupul”.
Maica Domnului este inserată până acolo în taina lui Hristos încât este părtașă de Învierea Fiului său cu toată ființa ei deja la sfârșitul vieții pământești. Ea trăiește ceea ce noi așteptăm la sfârșitul timpurilor, când va fi nimicit „ultimul dușman”, moartea (cf. 1Cor. 15,26). Ea trăiește deja ceea ce proclamăm în Crez: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină”. Așadar ne putem întreba: care sunt rădăcinile acestei biruințe asupra morții în mod minunat anticipată în Maica Domnului? Rădăcinile se află în credința ei, așa cum mărturisește textele din Evanghelie: o credință care este ascultare față de cuvântul lui Dumnezeu și abandonare totală la inițiativa și la lucrarea dumnezeiască, după cum îi vestește Arhanghelul Gavriil. Așadar, credința este măreția Maicii Domnului, așa cum proclamă cu bucurie Elisabeta: Fecioara Maria este „binecuvântată între femei”, „binecuvântat este rodul pântecelui tău” pentru că este Maica Domnului, pentru că ea crede și trăiește într-o manieră unică una dintre cele mai mari fericiri, fericirea credinței. Elisabeta mărturisește acest lucru în bucuria sa manifestată și a pruncului care îi tresaltă în sân: „Și fericită ești tu care ai crezut că se vor împlini cele spuse ție de Domnul”. Iubiți întru Hristos! Nu ne limităm doar s-o admirăm pe Maica Domnului în devenirea sa întru slavă, ca o persoană care ar fi foarte îndepărtată de noi. Nu! Suntem chemați să privim ceea ce Domnul, în iubirea Sa, a voit și pentru noi, pentru devenirea noastră finală, să trăim prin credința comuniunii desăvârșite de iubire cu El și astfel să trăim cu adevărat.
Să-L rugăm pe Domnul ca să ne facă să înțelegem cât este de prețioasă în ochii Săi toată viața noastră, să întărească credința noastră în viața veșnică, să ne facă oameni ai nădejdei, care lucrează pentru a construi o lume deschisă la Dumnezeu, oameni plini de bucurie, care știu să observe frumusețea lumii viitoare în mijlocul preocupărilor vieții zilnice și în această certitudine trăiesc, cred și nădăjduiesc.
Arhimandrit Teofan Mada