Maidanul kievian ar putea avea şansa să se alăture marilor spaţii de libertate care au civilizat lumea, începând cu Agora grecească, continuând cu Hipodromul constantinopolitan, cu Piazza San Pietro, Trafalgar Square, Place de la Concorde, Piaţa Veceslas sau Piaţa Tiananmen. Aceste locuri comune au deve­nit sanctuare de cultură, de spiritualitate sau de libertate, prin atitudinea oamenilor care le-au populat sau le populează în continuare. Un astfel de spaţiu de libertate putea să devină şi Piaţa Universităţii din Bucureşti, deoarece de aici s-a transmis în toată lumea prima revoltă anticomunistă în direct. Nu­mai că revolta anticomunistă şi-a epuizat por­ni­rea-i sănătoasă printr-o crimă abominabilă, săvârşită chiar în Ziua Naşterii Domnului şi după un simulacru de judecată, iar comuniştii şi securiştii – deplasând vina exclusiv în sar­cina clanului Ceauşescu – au reuşit să scape nepedepsiţi până în zilele noastre. Chiar mai mult, domină în continuare puterea politică şi economică, murdărind idealurile tinerei generaţii şi profanând memoria inte­lectualilor şi oamenilor de cultură din zorii secolului al XX-lea, care reuşiseră să pună spaţiul carpato-danubiano-pontic pe harta Europei civilizate. Palida încercare a intelectualilor şi studenţilor de a salva imaginea Pieţei Universităţii în primăvara lui 1990 a fost strivită sub bocancii minerilor aduşi din subteranele Văii Jiului, astfel că acest spaţiu de libertate a fost iremediabil compromis. La fel cum s-au compromis, din nefericire, şi germenii din străfundurile conştiinţei noastre civice, care ne-ar fi putut determina să luăm atitudine publică faţă de gravele derapaje ale clasei noastre politice de la regulile statului de drept. Din nefericire, societatea civilă autohtonă se mai reazămă doar pe câteva ONG-uri care tânjesc după fonduri europene sau după accesul în spaţiul public, mişcarea sindicală s-a compromis chiar mai mult decât clasa politică, iar organizaţiile studenţeşti îşi mai fac simţită prezenţa doar atunci când se pune problema obţinerii de burse sau de locuri ieftine prin că­mine. Traseismul a devenit de-a dreptul o virtute politică, manifes­tarea creştină s-a contaminat cu prea mult formalism, iar sindica­lismul este mai degrabă o coterie a câtorva „lideri” neschimbabili, profitori şi certăreţi. Prin urmare „maidanul” din noi este cel care tre­buie să fie schimbat, adică tocmai atitudinea şi implicarea fie­căruia în spaţiul său de competenţă. Nu de „responsabilitate”, deoarece şi această noţiune a fost mânjită cu dohotul scurs din bocancul politic contemporan.

Recomandările redacției