bilant pol loc PecicaLa Primăria Pecica a fost prezentat, în acest weekend, bilanțul activităţii Poliţiei Locale Pecica pe anul 2013. Astfel, șeful Poliţiei Locale Pecica, Alin Gruia a prezentat activitatea subordonaților săi în faţa reprezentanţilor administraţiei locale – în frunte cu primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov, la ședință mai fiind prezenți și senatorul Constantin Traian Igaş, consilierii judeţeni Gheorghe Sabău şi Bölöni György, consilieri locali, şeful Postului de Poliţie al Oraşului Pecica – subcomisarul Iulian Munteanu şi fostul comandant al Poliţiei Locale Pecica, Andrei Ianko, după cum ne-a relatat Pavel Sinka, consilier pentru comunicare în cadrul Primăriei.
În descrierea efectivului Poliției Locale s-a precizat că „Poliţia Locală a activat în 2013 cu şapte angajaţi – cu unul mai mult decât în anul precedent, prin transferul unui agent de la Poliţia Locală Secusigiu, tot în 2013, agentul Simo Edward absolvind Cursul de iniţiere şi formare poliţist local, în cadrul Şcolii de Poliţie «Avram Iancu» din Oradea“.
Camerele video, de ajutor
Activitatea poliţiştilor locali a constat în: patrulare zi de zi, prezenţă activă la toate evenimentele social-culturale din Pecica şi în satele aparţinătoare.
De mare ajutor s-au dovedit și camerele de supraveghere instalate în cele mai circulate puncte ale oraşului, în anul 2012, în cadrul unui proiect cu finanţare de la Uniunea Europeană.
Îmbucurător a fost și aspectul că s-a înregistrat o scădere a  reclamaţiilor: 100 de chemări în 2013, faţă de circa 150 în 2012 şi aproape 200, în 2011.
S-a redus, de asemenea şi numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate: de la 174 – în 2012, la 143 – în 2013 (în valoare totală de 24 900 lei, din care 4 350 lei încasaţi pe loc).
TIR-iștii, mereu o problemă
De remarcat a fost aspectul că majoritatea sancţiunilor  – adică 83 din cele 100, au vizat şoferii de TIR care au oprit şi staţionat neregulamentar în zona unor magazine aflate lângă DN7 ce traversează orașul Pecica, producând perturbări semnificative ale traficului.
Alte infracţiuni constatate în care aceiași TIR-iști s-au „evidențiat“ au fost cele legate de încălcarea normelor legale privind curăţenia oraşului (45) dar şi de tulburare a ordinii şi liniştii publice (15, jumătate faţă de 2012), chiar dacă și aici numărul a fost mai scăzut.
În loc de concluzii
Șeful serviciului,  Alin Gruia a ținut să sublinieze și aspectul că prin sprijinul primarului, viceprimarului și a Consiliului Local s-a reușit „crearea condiţiilor adecvate desfăşurării activităţii angajaților Poliției Locale“. Din precizările ulterioare a reieșit că atât primarul Petru Antal, cât şi viceprimarul Miodrag Stanoiov s-au declarat mulţumiţi de activitatea poliţiştilor locali care, „împreună cu Poliţia Română şi Jandarmeria, au reuşit să asigure un climat de linişte şi siguranţă în Pecica, Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi“.
 (F.B.)

Recomandările redacției