Majoritatea din CLM a dat verde pentru groapa de gunoi din Sânnicolau Mic, spre disperarea locuitorilor

0
968

Consilierii Locali Municipali au fost convocați, ieri, începând cu ora 9.15, la o ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost trecute 14 proiecte, dintre care, cel mai important a fost proiectul privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru obiectivul de investiție: Amenajare depozit deșeuri inerte – Zona Fântânele.

Cetățenii au luat cuvântul

După ce aproximativ 150 de cetățeni ai cartierului au protestat la sfârșitul lunii iulie, la ședința CLM de ieri s-au prezentat în jur de zece persoane, iar unii dintre aceștia au luat cuvântul în fața consilierilor pentru a-și exprima oful.

Prima care a vorbit a fost Voichița Vid. „Am rămas stupefiată de ideea Primăriei de a amplasa un astfel de depozit de deşeuri inerte. Suntem cu toţii nemulţumiţi şi în total dezacord cu această idee şi dorim să se anuleze această locaţie, să se găsească o altă locaţie, la o distanţă mult mai mare de zonele de locuit. Sunt convinsă că există suficienţi experţi care să investigheze terenurile care sunt adecvate. Acest teren e agricol, e un teren fertil pentru agricultură”, a precizat aceasta.

Rodica Josan, o educatoare care locuiește pe strada Steagului, nr.6, a vorbit despre problemele cauzate de noua construcție „Este un dezastru total! Dacă cineva nu ştie şi nu locuieşte în zonă, deja la orele serii sau nopţii se dă foc la deşeuri şi fumul se extinde şi este plin de toxicitate. Să fie foarte clar: avem şi liste cu semnături, o să facem orice şi nu o să cedăm! Categoric, nu suntem de acord şi vă rugăm să respectaţi articolele de lege şi să facă bine domnul primar să-şi facă datoria aşa cum trebuie măcar faţă de cei care l-au ales”.

Unul dintre vorbitori, Livia Cismaș, s-a legat mai mult de Falcă, el fiind în ochii oamenilor principalul vinovat. Femeia a dat asigurări că locuitorii din Sânnicolau Mic nu îl vor mai vota, în ciuda faptului că este „siluet, drăguţ, frumos”, făcând deliciul audienței.

Un alt localnic, Nicolae Josan a fost mult mai tranșant, acuzând incopetența Primăriei: „Domnilor, ceea ce este acolo este o ruşine pentru Primărie şi pentru municipiul Arad, că este poartă de intrare în oraş! Acolo a fost un teren agricol, a fost o livadă de duzi de unde se recoltau frunze pentru ferma de viermi de mătase care a fost desfiinţată”.

Ne termină

Printre persoanele prezente s-a numărat și Nicolae Ghișe, un cioban care din cauza acestei construcții nu va putea să mai pășuneze cu cele 1.000 de oi pe acea suprafață: „Acum, chestia cu groapa de gunoi pe noi ne termină. Din 2000, noi am ţinut curat acel teren, am plătit taxe pe el pentru păşunat… aş fi vrut să-l închiriez, dar nu mi-l dă nimeni”, a precizat ciobanul.

Părerile Opoziției

Consilierul ALDE, Ionel Ciupe, a luat cuvântul, vorbind despre superficialitatea Primăriei legată de acest subiect. Acesta a găsit soluția Primăriei ca fiind „inacceptabilă” și „o adevărată bătaie de joc la adresa cetăţenilor din Sânnicolau Mic”. Acesta i-a îndemnat pe ceilalți consilieri să se pună în pielea cetățenilor din Sânicolau Mic: „Dumneavoastră cum v-aţi simţi dacă la 500 de metri de proprietatea dumneavoastră s-ar ridica un depozit de materiale, fie ele şi inerte, la vreo 10-12 metri înălţime? Pe lângă faptul că este inestetic, cauzează şi probleme pentru sănătate. Pentru că aceste depozite inerte nu sunt doar cărămizi şi betoane. Aici se găsesc uleiuri, gudroane, mercur, azbest, substanţe periculoase. Şi în studiul de fezabilitate scrie chestiunea asta”, a subliniat Ionel Ciupe.

Consilierul PSD-ALDE, Beniamin Vărcuș s-a arătat absolut dezolat de această situație, vorbind despre studiul de fezabilitate. „În studiul de fezabilitate se arată că posibilitatea colectării de deşeuri periculoase este foarte ridicată. Pentru Dumnezeu, domnilor, nu lăsaţi interesele economice ale primarului sau ale nu-mai-ştiu-cui să primeze în faţa dorinţei cetăţenilor”, a atenţionat Beniamin Vărcuş. Ca răspuns, viceprimarul Levente Bognar a propus un amendament, care a fost și aprobat, care prevede ca nici un fel de deșeuri toxice să fie amplasate în această locație.

Lilioara Stepănescu, secretar al Primăriei Municipiului Arad, a precizat că noua construcție are avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului: „În primul rând doresc să comunic faptul că există avizul Agenței de Protecție a Mediului. Acest depozit de deșeuri inerte se realizează chiar la cererea expresă a autorităților din domeniul mediului. Subliniez că nu a fost simplu de găsit un teren potrivit deoarece este necesar ca acesta să fie din altă categorie de fertilitate decât categoria I și a II-a. Terenul în discuție a fost și este arabil, în extravilan. Avem toate avizele prevăzute de lege, inclusiv cel de la Ministerul Agriculturii, care subliniază faptul că este în categoria a III-a de fertilitate”.

Cu toate acestea, consilierul PSD, Gheorghe Săplăcan a menționat că terenul în discuție a fost pășune încă de acum 40 de ani. „Cum a ajuns teren arabil nu ştiu…”, a punctat Gheorghe Săplăcan.

Proiect aprobat

Ei și după atâta tarabură, proiectul tot a fost aprobat cu 13 voturi „pentru” (PNL+UDMR) şi opt „împotrivă” (PSD+ALDE+Marin Lupaş). În ciuda tuturor eforturilor făcute de cetățeni, construcția care le afectează viața de zi cu zi va merge înainte. Dar, aceștia au promis că nu se lasă, vor strânge câte semnături sunt nevoie, vor face orice numai să își salveze viețile de la poluare și miros neplăcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.