Interviu cu Florin Liviu Dema, primarul comunei Şimand

primar simand– Domnule primar, vorbind des­pre proiecţiile bugetare pentru anul în curs, care ar fi principalele investiţii pe care le aveţi în ve­dere pentru comuna Şimand?
– Pentru că suntem la începutul primăverii şi ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine Sfintele Sărbători ale Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, aş începe cu lucrările aflate în plină desfăşurare la amenajarea capelei din cimitirul ortodox. În plus, atât la cimitirul orto­dox, cât şi la cel greco-catolic, desfăşurăm lucrări de reparaţii la gardul împrejmuitor. Fireşte, nu pot trece cu vederea nici lucrările privind curăţenia de primăvară la nivelul întregii comune, pornind de la întreţinerea străzilor, a drumurilor agricole, a podeţelor, toaletarea copacilor şi arbuştilor ornamentali din parcuri şi de pe domeniul public etc.
– Am auzit că aţi câştigat şi un  proiect european pentru achi­ziţionarea de utilaje la sectorul de gospodărie comunală…
– Este vorba despre un proiect depus la Grupul de Acţiune Locală (GAL) din care facem parte, în valoare de douăzeci de mii de euro, pentru achiziţionarea unui tractor de tuns iarba, a două moto-cositoare, a unei freze şi a unei lame pentru deszăpezire. Aceste utilaje ne vor fi extrem de necesare pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi a străzilor din comuna noastră. Şi, pentru că am ajuns să vorbim despre străzi, trebuie să mă refer şi la începerea lucrărilor pentru asfaltarea a două străzi din Şimand pe parcursul acestui an: strada Gării, în lungime de 1,4 kilometri şi strada de la Şcoala Mare – cum îi spunem noi – în lungime de un kilometru.
– Încet, dar sigur, Şimandul se apropie de standardele unei comune europene în adevăratul sens al cuvântului.
– Mai avem până să ajungem la acest nivel, iar atingerea unui astfel de ideal nu se poate face peste noapte. Pe de altă parte, şoseaua naţională care străbate comuna noastră a contribuit la creşterea aspectului edilitar al Şimandului, cu tot disconfortul legat de traficul de peste zi. Pe lângă asfaltarea celor două străzi, avem în vedere şi amenajarea a peste un kilometru de trotuar.
– Aşa ajungem, domnule primar, şi la acea investiţie despre care tinerii din comună au început să vorbească din ce în ce mai mult: vestiarele de la terenul de fotbal al echipei „Şoimii Şimand”…
– Este şi una dintre marile bucurii ale mele, ca să pot anunţa – prin intermediul cotidianului dumneavoastră – că se vor începe lucrările pentru amenajarea acestor vestiare. Ne-am inspirat din mode­lul de vestiare de la Sântana, care ne-au părut a fi unele dintre cele mai bine realizate din judeţ. Una peste alta, vom avea două încăperi: una destinată echipei oaspete, iar cealaltă pentru echipa gazdă. Va exista şi o cabină destinată arbitrilor şi oficialilor, grupuri sociale moderne, cabine de duş etc. În fapt, dorim să corespundem din toate punctele de vedere normelor Federaţiei de Fotbal în ceea ce priveşte stadionul şi dotarea acestuia.
– Ce investiţii aveţi în vedere şi pentru tinerii de vârstă şcolară?
– Vă propun să începem cu cei mai mici şi să vorbim despre lucrările de recondiţionare integrală a Grădiniţei cu Program Normal nr. 2 din Şimandul de Sus. De asemenea, vom continua şi vom termina lucrările de modernizare la Şcoala Generală cu clasele I-IV, cea de lângă Primărie. Legat de acest domeniu, trebuie să vă mărturisesc şi unul dintre „ofurile” mele, cum se spune, legat de înfiinţarea unei Grădiniţe cu Program Prelungit la noi în comună. Avem destui nave­tişti, care lucrează la Arad, la Nădab sau la Chişineu-Criş şi cărora le-ar fi mult mai uşor dacă ar beneficia de serviciile unei astfel de grădiniţe. Pe de altă parte, toate investiţiile despre care v-am vorbit – excepţie doar proiectul câştigat pe GAL – vor fi suportate din bugetul local, fără nici un sprijin din altă parte. Este şi motivul pentru care aş dori să le mulţumesc pe această cale tuturor contribuabililor din comuna noastră pentru efortul lor de a-şi achita taxele şi impozitele în proporţie de 87%, procent care ne situează în fruntea multor comune din judeţul Arad. De asemenea, aş dori să le mulţumesc şi consilierilor locali PNL, PSD şi PDL pentru susţinerea bugetului, precum şi viceprimarului Mircea Para pentru toată strădania domniei sale.

Recomandările redacției