Mama, alegerea de a da viața

de Teofan Mada
Fiecare persoană din această lume își datorează viața unei mame și aproape întotdeauna îi datorează ei mult din formarea sa umană și spirituală. Mama, însă, deși este foarte preamărită din punct de vedere poetic este puțin ascultată și puțin ajutată în viața cotidiană, puțin luată în considerare în rolul său central societate. Dimpotrivă, adesea se profită de disponibilitatea mamelor de a se jertfi pentru copiii pentru „a economisi” din cheltuielile sociale. Se întâmplă ca și în comunitatea creștină mama să nu fie luată mereu în considerarea justă, să fie puțin ascultată. Și totuși în centrul vieții Bisericii este Mama lui Iisus. Atunci când Dumnezeu a hotărât să se facă om în Fiul Său, avea nevoie de „da”-ul liber al unei creaturii, al Fecioarei Maria. Dumnezeu nu acționează împotriva libertății noastre. Și se întâmplă un lucru cu adevărat extraordinar: Dumnezeu se face „dependent” de libertatea noastră, de „da”-ul creaturii Sale, așteaptă acest „da”.
Probabil că mamele, dispuse pentru atâtea jertfe pentru copiii lor, și adesea și pentru copiii altora, ar trebui să aibă parte de mai mult respect și de mai multă ascultare. Ar trebui să se înțeleagă mai mult perseverența lor la locul de muncă și atenția, afectuozitatea în familie. O mamă cu copii are mereu probleme, are mereu de lucru, are mereu nevoie de răbdare. Într-o familie cu mulți copii, în timp ce un copil face un lucru, iar altul se gândește să facă altceva,  mama sărmana merge dintr-o parte în alta, dar este fericită. Ea dă­ruiește atât de mult fiecăruia. Mamele sunt antidotul cel mai puternic împotriva răspândirii individualismului egoist. „Individ” înseamnă „care nu se poate divide”. În schimb mamele se „divid”, începând din momentul în care găzduiesc un copil pentru a-l aduce pe lume și a-l crește. Ele, mamele, sunt cele care urăsc mai mult vărsarea de sânge, care îi ucide pe copiii lor. De atâtea ori, vizionând un film sau citind un jurnal sau o carte, m-am gândit la acele mame când au primit scrisoarea: „Vă informez că fiul dumneavoastră a căzut în la datorie…”. Sărmane femei! Cum suferă o mamă! Ele sunt cele care mărturisesc frumusețea vieții.
Mamele trăiesc un „martiriu matern”. A da viața, a avea spirit de martiriu, înseamnă a dărui prin vocație, în rugăciune, în împlinirea onestă a datoriei, în acea tăcere a vieții zilnice; a da viață puțin câte puțin? Da, așa cum o dă o mamă, care fără teamă, cu simplitatea „martiriului matern”, zămislește în sânul ei un copil, îl aduce pe lume, îl alăptează, îl crește și îl îngrijește cu afecțiune. Înseamnă a da viața. Este jertfă.  Da, a fi mamă nu înseamnă numai a aduce pe lume un copil, ci este și o alegere de viață. Ce alege o mamă, care este alegerea de viață a unei mame? Alegerea de viață a unei mame este alegerea de a da viața. Și acest lucru este măreț, acest lucru este frumos.
O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele știu să mărturisească mereu, chiar și în momentele cele mai rele, duioșia, dăruirea, tăria morală. Mamele transmit adesea și simțul cel mai profund al practicii religioase: în primele rugăciuni, în primele gesturi de evlavie pe care un copil le învață, este     înscrisă valoarea credinței în viața unei                           ființe umane. Este un mesaj pe care mamele credincioase știu să îl transmită fără multe explicații: acestea vor veni după aceea, însă germenul credinței se află în acele prime momente, foarte prețioase. Fără mame, nu numai că nu ar exista noi cre­dincioși, dar credința ar pierde bună parte din căldura ei simplă și profundă. Mulțumim tuturor mamelor: să le dăruim un buchet format din toate florile lumii!