A șaptea reușită stagională a lui Dennis Man însemnat trei puncte de aur pentru UTA în lupta pentru promovare. Arădenii o înving din nou pe FC Baia Mare după o lungă perioadă de secetă, fiind de ajuns să spunem că la precendenta victorie „alb-roșie” în fața moroșenilor eroul gazdelor de ieri avea doar 10 ani. În plus, rezultatul e cu atât mai dulce cu cât el o instalează pe „Bătrâna Doamnă” în fotoliul de lider și vine la capătul unei partide în care arădenii au evoluat în zece oameni timp de 35 de minute. După marcarea golului de 2-1, Man și-a ridicat tricoul și a avut un maieu cu mesajul ”RIP Ekeng”.
– Dennis, golul de azi ar putea conta enorm la finalul sezonului. Deja înseamnă un prim loc ce vă plasează într-o poziție bună pentru promovare.
– Încerc să vin cu un plus ori de câte ori antrenorii aplează la mine. Azi s-a întâmplat să înscriu din nou, mă bucură faptul că o fac din ce în ce mai des, dar și mai mult mă bucură victoria echipei și că ajuns pe primul loc.
– Ce simte un fotbalist de 17 ani când aruncă în aer un stadion întreg?
– Fiind junior, satisfacția e și mai mare că poți să faci diferența la o competiție a seniorilor și încă una foarte importantă. Mai sunt patru partide și se va decide formația ce va evolua la anul în Liga 1. Însă, în momente din acestea, de euforie, îmi aduc mereu aminte de ce am început să lucrez și să fac sacrificii de mic copil.
– Cum s-a simțit partida cu Baia Mare din iarbă?
– Chiar dacă sunt pe ultimul loc din play-off, i-am simțit și azi din teren că sunt o echipă foarte bună. Au destui fotbaliști cu calitate și experiență, iar asta face victoria noastră și mai prețioasă. Cu atât mai mult cu cât ea a fost obținută cu un om în minus pe teren.
– Ai răzbunat azi ratarea mare de acum 10 zile?
– Mi-ar fi plăcut să înscriu și atunci, dar la Baia Mare nu am avut șansă. Azi, mingea a intrat în plasă și chiar la poarta din zona galeriei noastre pe care am simțit-o foarte fericită pentru acest gol.
– Nu îți pare rău că ai ratat o convocare la echipa națională?
– Sincer, era mai important să-mi ajut echipa de club astăzi. Mă gândesc și la lot, iar când UTA îmi va da voie o să merg cu drag și dorință de a da totul și la națională.
– Urmează un alt meci de foc, poate chiar decisiv, sâmbătă, la Mediaș…
– Nu avem în plan o anumită tactică, ci doar ne dorim să ne facem jocul și să scoatem cât mai mult. Dacă reușim să luăm punct sau puncte ne apropiem și mai mult de un obiectiv nesperat la începutul sezonului.

Recomandările redacției