Primele trei runde ale actualului sezon al ligii secunde au scos în evidență un jucător al „Bătrânei Doamne“ fără discuție. Dennis Man a reușit să marcheze de cinci ori în trei partide și pare la această oră „briliantul“ UTA-ei. Tocmai de aceea, formației arădene nu îi va fi ușor în momentul în care atacantul său va pleca la lotul național și va lipsi pentru aproximativ două săptămâni.
„Man a avut realizările de partea lui, e un jucător de excepție care chiar putea să mai puncteze o dată, tot cu capul, lucrul care nu l-a caracterizat până acum. Dar el își dorește mult de la viață, se pregătește bine me­reu, sunt convins că a rămas cu picioarele pe pământ și vrea în continuare maximum de la el. Este, fără să pară că spun vorbe mari, un jucător de excepție, am mai spus-o nu o dată dar e important să aibă continuitate. Si­gur, această victorie este în mare parte meritul său, dar e și al echi­pei, al lui Manea, Gligor, Miron, toți s-au luptat exemplar, atât tactic dar au avut și realizări. Le­gat de plecarea lui Man la lotul național, sunt ceilalți care vin din spate, care trebuie să vină la joc, care să încerce să profite de șansa acelor jocuri când ne vor lipsi acești juniori. Vom încerca să ne descurcăm, chiar dacă nu e pe placul nostru această situație“, a declarat Roli Nagy.
Totuși, fereastra de transferuri nu s-a încheiat încă în România și teoretic una dintre ofertele care au venit în această vară pe adresa lui Man ar putea să beneficieze de o îmbunătățire. Jucătorul este însă ferm: „Sincer, eu mă gândesc doar la UTA, am contract aici și încerc să îmi fac treaba cât mai bine la Arad“, a declarat Man. De cealaltă parte, antrenorul arădenilor a men­ționat: „În fotbal este posibil orice, chiar și să apară o ofertă pe numele lui Man. Am trecut cu toții prin așa ceva, vorbim despre acest lucru noi cei din staff, dar nu e problema noastră. Pe noi ne bucură că jucătorii vor performanță și au realizări“.

Recomandările redacției