judeteanÎn timp ce în alte judeţe din ţară managerii de spitale cad pe capete, spitalele din Arad stau destul de bine. Conform Legii nr. 194/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează „în cazul existenţei a trei luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, conform prevederilor legale sau contractuale”.
În momentul în care această lege a intrat în vigoare, dr. Adrian Wienner, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, ne declara că „va fi foarte greu pentru orice conducere de unitate spitalicească, în special în cazul spitalului nostru, unde costurile pentru tratamentul unor pacienţi sunt extrem de mari, să nu înregistreze datorii. Cu toate acestea, consider că ideea de a introduce o astfel de lege este una destul de bună, însă rămâne de văzut dacă va putea fi aplicată“.
Spitalele din Arad nu au înregistrat arierate, încât să intre în vizorul Ministerului Sănătăţii. Nu acelaşi lucru s-a petrecut însă cu alte unităţi din ţară.
În urma analizelor şi evaluărilor trimestriale ale managerilor unităților sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Sănătăţii, cinci dintre aceștia au înregistrat arierate, timp de trei luni consecutiv: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Spitalul CFR Constanţa, Spitalul Clinic CF Iaşi, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon Focșani și Spitalul Comunal Vidra.
Ca urmare a acestor analize, ministrul Sănătății a semnat ordinul de demitere a managerului Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, ca urmare a înregistrării de datorii către furnizorii de bunuri şi servicii timp de trei luni consecutiv.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj și-a depus demisia din luna august 2013, spitalul fiind condus de un manager interimar până în luna octombrie 2013. De asemenea, managerul Spitalului Comunal Vidra și-a depus demisia, iar, în prezent, se află în procedură de reevaluare managerii de la Spitalul CFR Constanţa și Spitalul Clinic CF Iaşi ale căror arierate au fost reeşalonate, conform deciziilor emise de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene.

Recomandările redacției