Mândru de a fi arădean

E destul de greu să scrii de bine faţă de ceva sau de cineva pentru că automat eşti considerat partizan, subiectiv şi direct interesat. Îmi asum rolul ingrat de a fi copleşit de asemenea „epitete” şi am să vă „povestesc” cum e să te simţi mândru că eşti român, mai mult, că eşti arădean, într-o ţară străină, chiar dacă pe pământ românesc.
În week-end-ul trecut am participat la o serată oferită de Ambasada României, în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova. Tema a fost una generoasă, sărbătorirea – în avans – a Crăciunului de către românii şi moldovenii din Republica Cehă, iar încununarea a reprezentat-o spectacolele oferite de către două ansambluri, unul moldovenesc, Kodryanka, iar celălalt românesc, „Sânzienele”, din Arad. Dincolo de caracterul patriotismului local, pot spune că rar mi-a fost dat să văd un asemenea spectacol de promovare a culturii tradiţionale româneşti, a obice­iurilor de iarnă şi a folclorului, deopotrivă. Eventualul subiectivism propriu poate fi combătut uşor de reacţia sălii. Într-un cadru solemn, cum este orice ambasadă din lume, repertoriul celor opt „sânziene” şi a celor 5 „sânzieni”, coordonaţi din „miezul evenimentelor” de către coordonatoarea ansamblului, prof. Marioara Miclea, au reuşit să „rupă” solemnitatea şi să culeagă aplauze, nu doar la începutul sau/şi sfârşitul fiecărei interpretări, ci şi în timpul colinzilor. Nu au fost aplauze de politeţe, precum la fraţii moldoveni, ci o implicare emoţională a pu­blicului, dată de interpretarea variată şi de calitate ridicată a interpreţilor. În cele două săli au fost prezenţi nu doar arădeni, ci români din toate colţurile ţării, dar şi moldoveni sau alţi invitaţi cehi. Au fost prezenţi membri ai celor două ambasade – română şi moldovenească – dar calitatea oficială a acestora, apartenenţa la corpul diplomatic, nu i-au împiedicat să fie entuziaşti, „calzi” şi implicaţi, raportat la actul artistic al tinerilor interpreţi arădeni. Ceea ce îmi scuză subiec­- tivismul sau măcar îl generalizează înspre întreaga asistenţă prezentă la evenimentul de sâmbătă.
Deloc întâmplător, invitaţia a fost făcută şi pentru că Aradul concurează pentru distincţia de „Capitală Culturală Europeană 2021”, iar astfel de creaţii artistice pot şi trebuie să ne ajute pentru atingerea acestui obiectiv. Sigur, există o „reţetă”, trebuie îndeplinite nişte criterii, dar competiţia nu înseamnă doar reguli generale, ci cu ce specific vine fiecare dintre oraşele-competitoare, specific care poate face diferenţa. Iar Aradul a demonstrat şi sâmbătă că are suficiente resurse culturale cu care poate surprinde, cu care se poate impune. Folclorul nu trebuie subestimat, nu poate fi scos din cadrul actului cultural pentru că, iată, poate aduce entuziasm, emulaţie, atât faţă de străini cât şi între noi, românii.
Revenind la mândria de a fi arădean, cred că noi păcătuim prin a nu ne recunoaşte valorile şi sentimentele. Folosim cuvântul „mândrie” ca pe o formă de populism declarativ, dar nu ne trăim mândria din teama de a nu fi catalogată drept trufie. Sunt două însuşiri care se pot confunda uşor, dar care tot atât de bine se pot diferenţia evident. Dacă vreţi, între ele poate fi o distanţă ca de la Bucureşti la… Praga, acolo unde m-am simţit mândru că sunt român şi mai mândru că sunt arădean.