UTA a avut probleme mari la construcție în meciul cu Energeticianul, partidă fără multe ocazii și care s-a încheiat cu un egal echitabil pentru ambele echipe. Pentru „Campioana Provinciei” a debutat în acest meci Denis Hrezdac, jucător din grupa de 2001 antrenată de Sandu Gaica și Adi Ungur.

Prima mare ocazie a meciului i-a aparținut lui Oprea, care a trimis pe lângă poartă după o fază frumoasă lucrată de Enescu și Rus în minutul 8 al partidei.

Oaspeții au răspuns prin Tudorache, care a trimis însă mult peste poartă din poziție destul de bună. Restul primei reprize a fost încâlcit, cu multe greșeli de ambele părți, iar meciul părea că se îndreaptă spre un 0-0 la pauză. Dar, în minutul 39, Enescu a pierdut o minge la marginea propriului careu, Enache a tras puternic sub bară și Orlic nu a mai avut ce face.

Ionuț Popa a făcut două schimbări la puține momente după pauză, iar UTA a trecut pe lângă egalare în minutul 50, la ocazia enormă a lui Petra. Mijlocașul a primit în 6 metri de la Manea, dar a tras incredibil peste poartă din poziție aproape ideală.

Echipa arădeană s-a chinuit să ajungă la poartă în partea a doua, problemele la mijlocul terenului fiind evidente, iar oaspeții s-au mulțumit să se închidă și să păstreze avantajul fragil, ba mai mult au avut și câteva contra-atacuri periculoase la greșeli are utiștilor.

Până la urmă, salvarea a venit la o fază fixă: Janos a executat lovitura liberă obținută tot de el, centrarea în primă fază a fost slabă, dar balonul a revenit la mijlocașul de bandă, care a recentrat, iar Manea a înscris cu capul din șase metri.

Elevii lui Ionuț Popa păreau că pot da lovitura pe final, dar ultimele ocazii le-au avut tot cei de la Energeticianul, intervenția lui Orlic fiind decisivă la șutul lui Petre din prelungiri.

Scor final 1-1 și UTA obține un rezultat acceptabil înainte de „Derby-ul Vestului” contra lui ASU Poli, care va avea loc sâmbătă de la 12:00 pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

UTA: Orlic – Costin, Manea, Benga (R. Iuga 49), Copaci – Oprea (Pop 49), Hrezdac – Cubleşan (Janos 68), Enescu, Petra – Rus

Energeticianul: Miron – Tomozei, Achim, Lung, Drugă – Enache (R. Petre 75), Tudorache – Stoenac, Dragu (Ionică 65), Manole – Neagu (C. Cristea 60)

Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Adrian Mărginean (Aiud), Răzvan Nistoran (Reșița). Rezervă: Aurel Vărzan (Timișoara)

Observatori FRF: Marian Salomir (Cluj), Viorel Lolea (Reșița)

FOTO: UTA Media Design

Recomandările redacției