Maraton organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie

0
99

maratonConsiliul Naţional Maghiar din Transilvania, organizează în perioada 14 – 25 septembrie, maratonul „Via Revolutiae”, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la revoluţie. Cursa de maraton, care se va desfăşura pe traseul Timişoara – Mineu – Cluj, are ca scop atragerea atenţiei asupra schimbării de regim din 1989, asupra înverşunării românilor şi maghiarilor din Timişoara şi din vestul României, care în perioada septembrie – decembrie au fost alături de Tokes Laszlo.

Cele mai importante puncte ale traseului sunt: Timişoara – Arad – Oradea – Săcueni – Valea lui Mihai – Satu Mare – Mineu – Zalău – Cluj. Participanţii maratonului vor opri în fiecare localitate de pe acest traseu. În prima zi a maratonului, duminică,14 septembrie, „maratoniştii” vor parcurge traseul Timişoara – Arad, pe o distanţă de 53 de kilometri. Pornirea va avea loc în jurul orei 11,00, din faţa bisericii de pe strada Timotei Cipariu nr. 1. Sosirea va fi la Arad, în faţa sediului CNMT, bulevardul Revoluţiei nr. 95/6. Pe parcursul acestui traseu se vor mai face opriri în Orţişoara, Vinga şi Şagu. Pentru a doua zi a maratonului, luni, 15 septembrie, este planificat traseul Arad – Chişineu Criş, pe o distanţă de 42 de kilometri. Plecarea va avea loc în jurul orei 10,00 din faţa sediului CNMT, calea Revoluţiei nr. 95/6, iar sosirea va avea loc în faţa sediului CNMT, strada Înfrăţirii, nr. 111 din Chişineu Criş. Iar pe parcursul trseului se vor mai face opriri în Zimand Cuz, Zimandu Nou şi Şimand.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.