Aproape strivit între Oradea şi Ti­mişoara – reşedinţele unor regiuni cu adânci rezonanţe istorice – Aradul s-a aflat într-o veritabilă competiţie cu cele două oraşe învecinate. După alungarea turcilor din partea central-răsăriteană a continentului şi după intrarea acestor teritorii sub dominaţia Habsburgilor, Aradul se va impune în faţa celor două oraşe învecinate. În primul rând, Aradul se afla la confluenţa principalelor rute comerciale din această parte a Imperiului Habsburgic, iar cancelaria vieneză – pe deplin conştientă de acest lucru – şi-a asigurat dominaţia strategică prin construirea uneia dintre cele mai mo­derne şi mai mari fortificaţii din această parte a Europei: Cetatea Aradului. În al doilea rând, pentru românii din Monarhia Habsburgică Aradul va deveni, pe parcursul secolului al XIX-lea, o veritabilă capitală spirituală, econo­mică, politică şi culturală. Astfel, din punct de vedere spiritual-ortodox, Oradea şi Timişoara se găseau sub jurisdicţia Episcopiei arădene: Oradea avea doar un vicariat, iar Timişoara se mulţumea doar cu un protopopiat. Vicariatul Orăzii-Mari va fi ridicat la rang episcopal abia după 1920, iar Timişoara va continua să rămână sub jurisdicţia Episcopiei Aradului până pe la 1939. Altfel spus, preoţii ortodocşi din Banatul de câmpie şi din tot Bihorul erau numiţi şi sărutau dreapta Episcopului Aradului, Ienopolei, Hălmagiului, Orăzii-Mari şi părţilor adnexe ale Banatului timişan, cum glăsuia titulatura vremii. Mai mult, toţi preoţii şi învăţătorii din  Banat şi din Bihor erau şcolarizaţi la Preparandia din Arad, care fusese înfiinţată la 1812. Apoi, din punct de vedere financiar-bancar, cea de-a doua mare bancă românească din Transilvania – după „Albina” sibiană – se afla la Arad, chiar peste drum de Primărie, pe locul unde funcţionase CEC-ul înainte de 1990. Cât despre directorul băncii „Victoria”, Nicolae Oncu, acesta fusese coleg de facultate şi prieten cu Mihai Eminescu şi cu Ioan Slavici, numărându-se printre cei mai luminaţi români ai vremii sale. Din punct de vedere politic şi cultural, începând cu anul 1897 la Arad începea să fie publicat ziarul „Tribuna Poporului”, cel mai prestigios cotidian politic şi cultural al românilor transilvăneni. În jurul acestui ziar se grupaseră cei mai mulţi oameni de cultură români din acea perioadă, cei care aveau să pregătească de aici, de la Arad, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918: Vasile Mangra, Ioan Russu-Şirianu, Roman Ciorogariu, Vasile Goldiş, Ilarie Chendi, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Ioan Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Eugen Brote, Sever Bocu, Gustav Augustini, Mihai Veliciu, Cincinat Pavelescu, Ioan Montani, Ioan Bianu etc. După marele său succes aviatic de la Aspern, primul oraş deasupra căruia va zbura Aurel Vlaicu nu va nici Oradea, nici Timişoara, ci Aradul. Şi, în final, un argument de suflet: Aradul este singurul oraş din lume care cuprinde, între marginile sale, atât părţi bănăţene, cât şi bihorene. Ajunge doar să treci Mure­şul dintr-o parte, într-alta…

Recomandările redacției