Rata şomajului a început să scadă în luna august, în condiţiile în care 1.000 de absolvenţi au fost deja încadraţi, a arătat luni seară, la Antena 3, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Aceasta a explicat, totodată, că este posibil ca şomajul să fi crescut în luna iulie ca urmare a faptului că toţi absolvenţii care nu au luat Bacalaureatul se înscriu la şomaj.

Reacţia ministrului de resort vine după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că cifra şomajului pe luna iulie ar putea atinge 8% pe măsurători ESA, prag pe care şeful statului l-a considerat ‘extrem de riscant’.

‘Este posibil ca în luna iulie şomajul să crească şi pe această metodă (ESA – n.r.) aşa cum a crescut şi şomajul pe care îl urmăreşte agenţia noastră de şomaj, pentru că în lunile iunie şi iulie se înscriu la şomaj toţi absolvenţii care nu şi-au luat Bac-ul şi bineînţeles că nici nu-şi găsesc a doua zi un loc de muncă. Dacă rata şomajului a fost 7,6% în iunie, este posibil ca în luna iulie, cu intrarea a circa 40.000 tineri absolvenţi în şomaj, să crească puţin, dar vă spun că din august a început să scadă pentru că au şi început să crească angajările. 1.000 de absolvenţi au fost încadraţi’, a arătat Mariana Câmpeanu.

Aceasta a explicat că cifrele pe ESA sunt diferite de cifrele de şomaj ale agenţiei româneşti de profil şi, în general, sunt mai mari cu două-trei procente, pentru că iau în calcul şi persoanele în căutare de lucru şi disponibile a accepta în următoarele două săptămâni un loc de muncă. Cifrele ESA se bazează pe anchetă şi pe răspunsul pe care îl dau aceste persoane.

‘Până la data de 25 august vă spun că şomajul e în scădere pe metoda pe care o foloseşte agenţia naţională de şomaj şi probabil că va fi şi pe metoda ESA în august’, a subliniat Câmpeanu.

Pe de altă parte, ministrul citat a precizat că şomajul este un semnal de alarmă pe care toată lumea trebuie să îl ia în serios, iar o creştere a şomajului înseamnă că mediul economic a fost influenţat de măsurile economice care s-au luat în ultimii patru ani.

‘Niciodată o măsură economică nu o să aibă un rezultat în prima lună, în a doua sau poate nici în primul an. Dacă acum creşte şomajul, este ca urmare a măsurilor economice luate de faimosul Guvern Boc. Ceea ce se întâmplă la Oltchim şi la alte unităţi din economia României este foarte clar un rezultat al activităţii mai multor ani’, a precizat ministrul Muncii.

Referitor la afirmaţia şefului statului potrivit căreia cifra de 8% pentru şomaj nu a fost înregistrată nici în perioada de criză, ministrul Muncii a arătat că în anul 2010 şomajul a fost de 8,12%, 8,36% sau chiar 8,39% după metoda înregistrată de agenţia românească de ocupare a forţei de muncă, deci undeva în jur de 10% după ESA.

În context, Mariana Câmpeanu a amintit o serie de măsuri luate de Executiv pentru crearea de locuri de muncă, referindu-se la Legea uceniciei la locul de muncă, legea care asigură absolvenţilor de studii superioare căpătarea unei experienţe ca să se poată angaja, sau Legea zilierilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului, trăgând totodată un semnal de alarmă cu privire la faptul că şomajul este în creştere.

„Relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului. Nu se poate să priveşti o creştere cu 29.000 de persoane a şomajului în perioadă de vară, când foarte multe locuri de muncă sunt în zona serviciilor sezoniere. Ar fi fost de aşteptat o scădere a şomajului, măcar pe perioada verii”, a spus Băsescu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, şomajul pe luna iulie ar putea atinge 8%, motiv pentru care crearea de locuri de muncă este esenţială.

„În luna iunie şomajul pe măsurători ESA era 7,6%, dar în iulie România a mai înregistrat un plus de 29.000 de şomeri, ceea ce – îmi permit să anticipez – ne va arăta atunci când se va analiza la nivelul Eurostat şomajul în România, cifra pentru iulie va fi undeva în jur de 8%, undeva între 7,95 – 8,5%. Este un prag extrem de riscant şi crearea de locuri de muncă este esenţială”, a subliniat preşedintele.

 

 

(AS – autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi)

 

Recomandările redacției