Marius Copil a fost învins încă din primul tur al tabloului de simplu al Grand Slamului de la Wimbledon. Tenismanul arădean a părăsit competiția după insuccesul contra argentinianului Guido Pella, scor 6-7, 7-5, 3-6, 4-6.
Copil a servit 19 aşi în acest meci, Pella doar doi, dar această statistică nu l-a ajutat pe arădean să-şi domine adversarul. Câteva momente importante ale întâlnirii au avut loc în primul set, când românul a irosit nu mai puţin de şase mingi de set. A ratat două la
5-4 pe serviciul lui Pella, iar alte patru în tie-break, cedat cu 13-11.
A fost a patra participare consecutivă a „Tunarului din Carpați” pe iarba de la All England Club și de fiecare dată el a părăsit întrecerea după prima întâlnire a tabloului principal. Marius a fost şi singurul reprezentant al României pe tabloul de simplu la masculin.
Dar, Copil va participa și în proba de dublu de la Londra, unde, alături de francezul Ugo Humbert, îi va înfrunta în primul tur pe Pierre-Hugues Herbert și Andy Murray.

Recomandările redacției