European Parliament - Martin SchulzPreşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, o acuză,  în Die Welt, pe cancelarul Angela Merkel de „speculaţii irespon­sabile“ cu privire la o eventuală ieşire a Greciei din zona euro în cazul unei victorii a stângii radicale de la Atena în scrutinul legislativ anticipat, relatează AFP. „Dezbaterile şi speculaţiile iresponsabile cu privire la Grexit (ieşirea Greciei din zona euro) chiar nu ajută“, afirmă social-democratul german. „Trebuie să fie clar pentru toţi: nu se pune în discuţie o ieşire din euro. Recomandările nesolicitate care le oferă oamenilor din Grecia sentimentul că nu ei sunt cei care îşi decid viitorul prin intermediul votului, ci Bruxellesul sau Berlinul, îi îm­ping, de altfel, pe alegători în braţele forţelor radicale“, a apreciat oficialul politic. Speculaţiile cu privire la o posibilă ieşire a Greciei din zona euro s-au multiplicat în acest weekend, când săptămânalul german Der Spiegel a anunţat că Angela Merkel ar fi pregătită să lase statul grec să iasă din zona euro în cazul în care stânga radicală Syriza va repune în discuţie măsurile de austerite dacă va obţine victoria în alegerile legislative din 25 ianuarie. Berlinul nu a dezminţit aceste informaţii, afirmând totodată că Guvernul german nu va     iniţia o astfel de discuţie. Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat că vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării sale de cre­ditorii internaţionali (troica UE- BCE-FMI) în schimbul unui împrumut de 240 de miliarde de euro. El vrea, de asemenea, să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice. Premierul grec în exerciţiu, conservatorul Antonis Samara, admite, în schimb, posibilitatea unei renunţări la moneda comună, cu scopul de a încerca să câştige scrutinul anticipat. Acuzată de exercitarea unor presiuni asupra alegătorilor greci, Comisia Europeană încearcă să arate mai multă prudentă.
Parlamentul grec a anunţat miercurea trecută dizolvarea sa şi a confirmat organizarea la 25 ianua­rie a alegerilor legislative anticipate la care stânga radicală Syriza este favorită în sondaje.

Recomandările redacției