Mărturia unui Şef de Stat Major despre morţii din timpul Revoluţiei de la Podul Decebal şi de pe Calea Victoriei

Fragment dintr-un interviu cu locotenent-colonelul (r) Alexandru Ioan Chiş
Astăzi se implinesc 27 de ani de când arădenii au ieşit în stradă pentru libertate, Aradul devenind astfel al doilea oraş al Revoluţiei, după Timişoara. Jurnalistul şi scriitorul Emil Şimăndan, autorul mai multor cărţi despre Revoluţia din 1989 a realizat un interviu cu lt. col. (r) Alexandru Ioan Chiş, unul dintre Şefii de Stat Major ai Armatei care au participat la Revoluţia de la Arad. Acesta face o serie de mărturisiri despre morţii de la Podul „Decebal” şi de pe „Calea Victoriei”.
E.Ş.: Domnule locotenent-colonel (r.) Alexandru Ioan Chiş aţi făcut parte în decembrie 1989 din Grupul de Comandă care a coordonat acţiunile întreprinse în municipiul şi judeţul Arad de cadrele militare şi soldaţii U.M. Cetate Arad. Ce funcţie aveaţi în decembrie 1989 şi unde vă aflaţi în 16 decembrie 1989 când au început evenimentele de la Timişoara?
Lt.col.(r.) Al.I.C.: Funcţia pe care am avut-o în decembrie 1989 a fost cea de Şef de Stat Major la Anexa „D”
E.Ş.: Ce însemna „Anexa D”, pe înţelesul tuturor?
Lt.col.(r.) A.I.C.: Era o structură formată din cadre active, având funcţii „la pace” în comandamentul unui eşalon care la izbucnirea războiului, prin aducerea rezerviştilor şi mare parte a tehnicii de transport (din întreprinderi) încadraţi pe timp de pace pe funcţii, se constituia, în cazul Aradului, într-un al doilea regiment. În  momentul izbucnirii evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara, în 16 decembrie, mă aflam în concediul meu legal, într-un hotel din Tecuci. A doua zi, în 17 decembrie, intenţionam să merg în Nordul Moldovei. Nu am mai plecat deoarece după o convorbire cu comandantul Regimentului din Arad, mr. Dumitru Marcu, mi s-a ordonat că trebuie să mă prezint în cazarmă. În dimineaţa de 18 decembrie, în jurul orei 09, m-am prezentat la maiorul Ioan Memetea, care, în calitate de Şef de Stat Major, a preluat comanda Regimentului din ordinul mr. Dumitru Marcu, întrucât acesta, la ordinul Ministrului Apărării Naţionale, a generalului Milea, a plecat cu două Batalioane la Timişoara pentru a intra sub comanda M.U.18 Mecanizată din acest oraş. În ceea ce mă proveşte, conform funţiei amintite, am făcut parte din Grupa de Comandă a U.M.Cetate Arad.
E.Ş.: După deplasarea celor două Batalioane din U.M. Cetate la Timişoara, au fost detaşate la Arad mai multe cadre de conducere de la Divizia din Oradea. Vă rugăm să ne spuneţi cum s-au numit şi ce misiuni au avut?
Lt.col.(r) Al.I.C.: Principalul reprezentant al Diviziei de la Oardea a fost mr. Eugen Bădălan, şeful de Stat Major, care a avut un rol determinant în a coordona activităţile Regimentului din Arad. Alt militar, cu rol de control asupra cadrelor noastre, a fost ofiţerul cu activitatea de contrainformaţii, mr. Burdaş. De asemenea, tot un informator al Diviziei de la Oardea a fost mr. Surdu, care a avut însă un rol mai discret, încât noi, ofiţerii din Arad, nu am avut cunoştinţă în ce a constat misiunea acestuia. În fine, mr. Său Teodor a avut misiunea de a „ajuta” acţiunile unităţii de la Consiliu, iar în UM Cetate  Statul Major şi Grupa Operativă. În data de 24 decembrie, după „arestarea” comandantului, la propunerea mea şi cu aprobarea comandantului Diviziei din Oradea, mr. Său a preluat provizoriu comanda Regimentului U.M.Cetate, până la înapoierea mr. Dumitru Marcu de la Consiliu!
Morţi şi răniţi la Podul „Decebal”
E.Ş.: În noaptea de 22 spre 23 decembrie a început, în Arad, precum în întreaga ţară, diversiunea cu „teroriştii”. Întrucât aţi făcut parte din Grupul de Comandă, cum explicaţi cei 19 morţi şi 38 de răniţi ai Aradului, cine consideraţi dvs. că sunt principalii vinovaţi? Cele mai tragice evenimente s-au petrecut la Podul „Decebal” şi pe „Calea Dimi­trov”. Cum explicaţi numărul mare de morţi şi răniţi în cele două puncte distincte ale municipiului? Să începem cu evenimentele de la Podul „Dece­- bal”!
Lt.col.(r) Al.I.C.: În noaptea de 22 spre 23 decembrie, între orele 02,30 şi 03, când focurile de armă executate dinspre Hotelul „Parc” s-au înteţit asupra UM Cetate şi Podului „Decebal” (cunoşteam că acolo erau sosiţi din cursul serii oamenii celor doi generali, Nuţă şi Mihalea), o autobasculantă trimisă de la Consiliu de către conducerea formaţiunilor de Gărzi Patriotice, având ca Şef de Stat Mjor pe col. Liviu Stranski, venea după muniţie de război. Aici, menţionez că aproximativ cu patru ore înainte de venirea autobasculantei, am primit un telefon de la col. Stranski, prin care solicita UM Cetate intrarea în propria magazie pentru a ridica muniţie. Întrebându-l pe lt.col. Popescu Atanase, dacă din punctul nostru de vedere nu ar fi impedimente în acest sens, în condiţiile date, acesta mi-a răspuns că acea magazie este în gestiunea lor directă, noi avâd doar obligaţii de pază şi securitate, motiv pentru care am răspuns afirmativ colonelului Stranski. Apoi acesta mi-a specificat că deocamdată va căuta un autocamion şi apoi va veni la depozit. Eu i-am comunicat semnalul de recunoaştere cu U.M.Cetate, pentru orice eventualitate, dar obligatoriu, pentru ca să pot anunţa trupele din faţa Unităţii şi de la Podul „Decebal”, să mă sune înainte de a pleca, pentru a ne comunica date despre autovehicul, pe care să le comunic trupei din apărarea cazărmii, să evităm orice neînţelegere.
E.Ş.: Aşadar, a existat o convorbire telefonică între col. Liviu Stranski şi dumneavoastră, care vă aflaţi în Grupa de Comandă! Este foarte importantă această informaţie!
Lt.col.(r.) Al.I.C.: Da, a existat, cum am subliniat, o convorbire telefonică cu aproximativ patru ore înainte de venirea autobasculantei. Cât priveşte obligativitatea convenită anunţării U.M. Cetate despre momentul plecării de la Consiliu după muniţie, U.M. Cetate nu a mai fost anunţată nici la Grupa Operativă şi nici eu personal nu am mai primit nici un telefon! În cabina autobasculantei, am aflat ulterior, erau înghesuiţi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Dupţa Gheorghe, revoluţionarul Doru Miclea (înarmat de Gărzile Patriotice) şi tinerii Ovidiu Păiuş şi Safaleru Andrei. Iar de la militarii din dispozitivul de la Consiliu am aflat, tot ulterior, că în ultima clipă au urcat în bena autobasculantei doi indivizi despre care vom auzi mai târziu. Mai subliniez că printr-o coincidenţă rar întâlnită au intrat pe drumul ce urca, în pantă, spre Podul „Decebal” două vehicule din direcţii diferite, respectiv dinspre Palatul Cultural şi dinspre Piaţa „Avram Iancu”. Primul vehicul era autobasculanta de la Gărzile Patriotice şi, la aproximativ 30 de metri în urmă, un TIR de mărime mai mică, dinspre Piaţa „Avram Iancu”, ce avea  ajutoare din Ungaria, din care o parte au fost lăsate la Spitalul judeţean, iar ca următorul  punct a fost dirijat spre UM Cetate.
E.Ş.: Cum erau farurile celor două vehicole la care vă refe­riţi?
Lt.col.(r.) Al.I.C.: Ambele autovehicule aveau farurile aprinse, conform parolei, fără a se feri de vreun pericol, când, la somaţia unui subofiţer aflat în dispozitivul de la Podul „Decebal”, somaţie însoţită de un foc de armă reglementar, în sus, din Hotelul „Parc” s-a dezlănţuit un foc de armă necruţător asupra celor două maşini, moment în care civilul din cabina autobasculantei – care era înarmat cu pistol mitralieră – a scos arma pe geamul din stânga şoferului şi a deschis, la rândul său, foc de apărare! Şoferul de pe autobasculantă este împuşcat şi pierde controlul volanului, iar pentru că piciorul său se blocase pe acceleraţie, maşina prinde viteză foarte mare şi necontrolată ca direcţie. Civilul cu arma este rănit şi cade spre uşa din dreapta, iar tânărul Safaleru este grav rănit şi plin de sânge îşi pierde cunoştinţa în braţele lui Paiuş, care şi el suferă în urma rănilor căpătate. Focul militarilor din faţa U.M.Cetate şi de pe Podul „Decebal” se încrucişează cu al celor de la Hotelul „Parc”, aceştia crezând în „vinovăţia” celor din autobasculantă. În final basculanta se izbeşte puternic de tancul 1P106. Concomitent, în rândul militarilor terişti de pe Podul „Decebal” se produce o tulburare la vederea unuia dintre ei rănit la mână şi în momentul în care ofiţerul lor întreabă dacă toţi sunt în regulă, răspunsul se aşteaptă, văd pe caldarâm pe comandantul lor de grupă. Acesta căzuse pe spate, avea casca străpunsă de un glonţ, iar sângele îi şiroia. Po­ziţia şi locul în care se afla militarul când a fost împuşcat arăta că gloanţele au venit într-un unghi înclinat, de sus, ceea ce avea două explicaţii. Prima că cei urcaţi fraudulos în bena basculantei puteau tragă spre terişti, respectiv după ce camionul a trecut de ei, din spatele dispozitivului. Iar a doua explicaţie este aceea că focurile au fost trase din Hotelul „Parc”, de la etajul cinci sau şase!
Împuşcarea şoferului Toth Şandor
E.Ş.: Cum explicaţi împuşcarea şoferului Toth Şandor de pe TIR-ul din Ungaria?
Lt.col.(r.) Al I. C.: TIR-ul din Ungaria a reuşit să avanseze pe drumul spre Podul „Decebal” doar 30 – 40 de metri. La deschiderea focului dinspre Hotelul „Parc” este  împuşcat mortal şi şoferul Toth Şandor, iar maşina s-a blocat în acel loc. Este cert că teriştii de pe Podul „Decebal” ori militarii din faţa U.M.Cetate, nu au putut să vadă acea maşină din cauza curbu­rii Podului „Decebal” şi nici nu au deschis focul întrucât abia s-a tras focul de avertisment! Cred că din relatarea mea puteţi înţelege cele întâmplate şi cine este vinovat! Cât priveşte cei doi indivizi necunoscuţi care au urcat în bena maşinii, în mod fraudulos, menţionez că spre zorii dimineţii ei au fost văzuţi de către apărătorii Podului „Decebal”, când nu se mai trăgea, profitând de relaxarea situaţiei, au sărit din benă, după care au fugit spre bazele sportive de pe malul stâng al Mureşului. Deşi au fost somaţi, ei nu s-au oprit şi au dispărut între copaci!
Va urma
Interviu realizat de
Emil Şimăndan