masa bucurieiDeclarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” precum şi „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“, anul 2015 cheamă Bise­rica spre a răspunde pe măsură    exigențelor pe care le impune societatea secularizată a vremurilor noastre, printr-o misiune  complexă și dinamică.
În misiunea ei, Biserica este chemată să răspundă și problemelor de natură social-filantropică cu care se confruntă mulți semeni, ca semn al iubirii creștine concretizate prin fapte.
Dragostea de oameni și facerea de bine au fost coordonatele majore ale vieții Sfinților Trei Ierarhi care s-au manifestat mai ales față de cei săraci și lipsiți, față de cei bolnavi și bătrâni, față de cei apăsați și robiți.
Autor al vestitei Vasiliade, faimos complex de asistență socială, instituție originală și unică, capodoperă a milei, a dragostei creștine, Sfântul Vasile cel Mare a ştiut a împleti în sufletul său, ca nimeni altul, iubirea şi mila creştină, sacrificând totul dragostei de aproapele aflat în lipsuri şi suferinţă. De aceea el este de principiul că nimic nu caracterizează mai bine natura umană decât faptul de a comunica unul cu altul şi de ne iubi unul pe celălalt, căci suntem fiinţe sociale, nu solitare şi sălbatice (Regulile mari, cap. II, î. 3)
În ajunul și însăși ziua de pomenire a Sfinților Trei Ierarhi, 27 de familii din cuprinsul Parohiei Buhani cu filia Minead au beneficiat de produse alimentare în cadrul parteneriatului „Masa Bucuriei” derulat la nivel național de către Patriarhia Română în parteneriat cu Selgros Cash & Carry, în cadrul căruia, săptămânal, la nivelul fiecărei eparhii, una din parohiile sărace beneficiază de produse alimentare care sunt distribuite persoanelor nevoiașe, ca semn al iubirii milostive față de Dumnezeu și semeni.
Astfel persoanele vârstnice, singure, precum și familiile cu probleme sociale din cuprinsul Parohiei Buhani cu filia Minead, care se numără printre parohiile sărace din cadrul eparhiei Aradului, au putut simți lucrarea plină de iubire a Bisericii lui Hristos și a Sfinților Trei Ierarhi, care arată că misiunea Bisericii Ortodoxe nu se rezumă doar la propovăduirea cuvântului și înfrumusețarea/construirea bisericilor ci și la o activitate social-filantropică pentru semenii afați în dificultăți.

Recomandările redacției