mashceranoSelecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat, duminică seară, că este foarte trist pentru că echipa sa nu a reuşit să câştige Cupa Mondială, însă a menţionat că este mândru de jucătorii săi.
„Sunt foarte trist, dar mândru de echipă, avem o mare echipă. Puteam să câştigăm meciul în prima repriză, dar astăzi am jucat un meci împotriva unei mari
puteri”, a declarat Sabella.
Și mijlocaşul Javier Mascherano a declarat că jucătorii argentinieni vor resimţi mereu durerea pierderii finalei Cupei Mondiale, scor 0-1, în faţa Germaniei, informează L’Equipe.
„Este foarte greu de explicat. Am văzut totul, am avut ocazii mai bune. Sunt mândru că am împărtăşit acest moment cu acest grup, durerea este imensă. Am dat totul şi suntem trişti pentru noi, pentru cei care au venit în Brazilia şi pentru cei care au rămas acasă”, a declarat Mascherano.

Recomandările redacției