Măsuri sociale: vor fi derulate proiecte pentru copii, femei și persoane cu dizabilități

0
161

Anul trecut, reforma din sistemul de asistență socială s-a aplicat în mare măsură la nivelul județului, prin implementarea de proiecte pentru copiii și tineri fără familii, ori cu dizabilități, precum și prin extinderea rețelei de asistenți maternali. Au fost demarate proiecte pentru construirea de centre și case de timp familial și au fost derulate și proiecte pentru combaterea violenței domestice, pentru integrare socială și altele.

„Scopul nostru a fost acela de a integra în societate categorii de persoane vulnerabile: persoanelor cu dizabilități, copii care au abandonat școala, copii cu dizabilități mentale sau femei victime ale violenței domestice. Am apreciat măsurile luate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. De altfel, suntem primii în țară la capitolul măsuri pentru copiii fără părinți, întrucât ajung să crească în familii, la asistenți maternali“, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.  

Între proiectele importante derulate sau aflate în derulare la Arad se numără: „Gala Persoanelor cu Dizabilități“, pentru integrarea socială a acestei categorii și „VENUS“ – proiect pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestică, aflat în faza de elaborare. Scopul proiectului „Venus“- creare la nivel județean a unui nou tip de serviciu social, destinat victimelor violenței în familie. Bugetul proiectului depășește 1,37 milioane de lei.

„Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL“ – proiect aflat în faza de elaborare, destinat creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități din municipiul Arad și prevenirea instituționalizării acestora și „Egalitate de șanse la o viață împlinită“ implementat pentru facilitarea integrării sociale și a accesului pe piaţa muncii pentru persoane aflate în risc de marginalizare şi excluziune social – sunt alte două proiecte derulate. Cel din urmă a fost implementat pe bani europeni și s-a ridicat la 2.255.667 de lei.

Reprezentanții DGASPC Arad și ai CJA au subliniat de curând și implementarea proiectului pentru extinderea și reabilitarea Centrului de Criză, pentru copii aflați în nevoie și risc. De asemenea, cu peste 4,6 milioane de lei – fonduri de la UE se vor construi  două case de tip familial Hansel și Gretel va fi reabilitat centrul de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mentale Simba. Vom reveni cu alte amănunte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.