Meci de care pe care la Satu Mare: Pâncota are două rezultate din trei pentru o salvare directă!

0
60

Suntem în fața ultimei etape a play-outului ligii secunde la fotbal și, în afară de Metalul Reșița și Unirea Tărlungeni – formații re­trogradate demult în Liga a III-a, restul de competitoare încă tremură pentru obiectivul lor. Sigur, CSM Râmnicu Vâlcea e favorită să scape de orice griji dacă nu pierde în „Valea Domanului”, în timp ce Universitatea Cluj are șanse reduse să mai întoarcă mortul de la groapă. Restul verdictelor vor veni la finalul confruntării Olimpia Satu Mare – Șoimii Pîncota.
Cele două formații sunt la egalitate de puncte, dar au stări de spirit puțin diferite. Pîncotanii, chiar dacă pierd sâmbătă, nu mai pot retrograda direct, ci vor merge la barajul de menținere în Liga a 2-a. În schimb, sătmărenii, în cazul unui eșec coroborat cu victoria lui U. Cluj la Tărlungeni, pot aluneca în eșalonul trei și asta pentru că au beneficiat de acea rotunjire a punctelor la intrarea în play-out. Tot din această cauză, „șoimilor” le-ar conveni și egalul sâmbătă, deși e riscant să-și facă o tactică bazată pe acest lucru. „Am minți dacă negăm faptul că nu ne-ar conveni remiza. Mai jucăm și afară, e normal că nu ne vom repezi să ne atacăm adversarul cu toate liniile, mai ales că miza e importantă. Până la urmă e bine că avem la dispoziție două rezultate din trei pentru a ne salva direct, dar asta înseamnă că Olimpia va fi foarte motivată să ne bată, pentru a scăpa ea de griji. Va fi un meci de care pe care, fără menajamente, cu șanse împărțite eagal. Ambele formații am dori să scăpăm de consumul unui baraj cu Berceniul. Atât pentru noi, cât mai ales pentru Olimpia, ar fi vorba despre o deplasare lungă și un adversar necunoscut”, a precizat Liviu Ilea, directorul sportiv al „alb-negrilor”.
Chiar dacă ultimele prime de joc vor fi comprimate într-o primă de obiectiv, jucătorii tot vor încasa niște bani înaintea disputei de la Satu Mare. Mâine, înainte de plecarea spre nordul țării, Issa și colegii săi ar trebui să treacă pe la casierie pentru a-și încasa salariul pe luna aprilie. Singura indisponibilitate a pîncotanilor rămâne fundașul central, Claudiu Pascariu.
Bolba: „Vom fi adversari, nu duşmani!”
La finalul meciului cu Metalul Reşiţa, prefaţând următoarea întâlnire a Şoimilor, Zsolt Muzsnay spunea: „La Satu Mare va fi al Treilea Război Mondial!”. Pentru sătmăreni scenariul cel mai sumbru este să piardă cu Şoimii, iar „U” Cluj să învingă la Tărlungeni, caz în care Olimpia ar retrograda direct.
„Nu va fi niciun război, va fi o partidă de fotbal în care echipa mea şi cea din Pâncota nu vor fi duşmani, ci doar adversari. Deşi am adunat multe puncte în play-out suntem într-o situaţie delicată. Şi dacă învingeam la Cluj, unde am dominat categoric în prima repriză, tot nu eram scutiţi de griji. Aveam nevoie de un punct, acum avem nevoie de victorie. Mi se pare ciudat regulamentul cu rotunjirea punctelor. Noi am primit 0,5 puncte, iar pentru acest avantaj acum suntem nevoiţi să câştigăm partida. Băieţii mei sunt în stare să evite retrogradarea, condiţia principală a succesului e ca să putem alerga tot atât de mult ca adversarul. Le-am atras atenţia despre acest aspect, le-am spus că dacă aleargă vor câştiga. Îmi doresc să rezulte o partidă de calitate, iar cel mai bun să învingă. Vreau ca la final să ne putem strânge mâna cu pâncotanii şi să mergem mai departe, fiecare, cu capul sus” a spus Mircea Bolba, antrenorul Olimpiei, înainte de partida de sâmbătă, de la ora 11.
Gazdele vor avea absenţe importante în echipă. Mărkuş şi Kalanyos sunt suspendaţi, iar Brata şi Sălăgeanu acuză accidentări. „Din păcate, Mărkuş a primit al patrulea cartonaş galben la Cluj. Deşi niciunul din ei nu s-a antrenat în această săptămână, sper ca dintre Brata şi Sălăgeanu să am la dispoziţie măcar unul” a mai zis Bolba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.