Mot.Partida dintre Semlac și Sântana pare să fi început imediat după ultimul fluier al partidei din tur. În toamna anului trecut, Unirea se impunea pe teren propriu cu 5-0, scor considerat prea sever de formația vizitatoare, care a jurat răzbunare. Conform martorilor, Florin Moț, antrenorul Semlecanei chiar le-a promis fotbaliștilor Alin Bulboacă și Iulian Vuin că vor avea de suferit dacă vor face deplasarea la partida ce ar fi trebuit să se dispute aseară.
Spunem ar fi trebuit, fiindcă meciul nu a mai avut pentru că vizi­tatorii au refuzat să mai intre pe teren după ce, după cum susțin ei, Moț și-a pus în practică amenințarea din tur. Un fotbalist al Sântanei ne-a relatat cele întâmplate duminică, în jurul orei 17,15.
„În momentul în care am intrat pe poarta stadionului, jucătorul nostru, Iulian Vuin, a primit câțiva pumni în față de la Florin Moț. S-a întâmplat pur și simplu, fără nicio explicație – ca să spun așa, colegul nostru căzând automat la pământ însângerat la nivelul nasului și buzei. Mai mult, agresorul a luat de undeva un ciocan mare, de vreo zece kilograme, amenin­țându-ne că ne va omorî pe toți dacă avem ceva de comentat. Țin să mai precizez că la acea oră nu se afla niciun organ al legii la teren, deși, conform regulamentului, acest lucru era necesar. Imediat, antrenorul nostru, Dinu Donca, a intrat pe teren și a întrerupt partida echipelor de juniori, transmițându-le – totodată – arbitrilor și observatorilor că Unirea Sântana refuză să joace după cele întâmplate. Așa s-a și întâmplat, și după un sfert de oră arbitrii au fluierat finalul, dându-i câștig de cauză Semlacului cu 3-0. Nouă nu ne mai ardea de fotbal, ne interesează să ni se facă dreptate, căci ceea ce s-a întâmplat la Semlac e de Vestul sălbatic”, ne-a relatat unul dintre fotbaliștii Sântanei, care a asistat la regretabilele incidente de la Semlac.
Solicitați la 112, polițiștii au sosit în cele din urmă la stadion și au cules primele declarații. La teren a fost prezentă și primărița Letiția Stoian, care, conform martorilor, i-ar fi luat apărarea antrenorului Moț, susținând că la Semlac nu au fost niciodată nereguli, iar rănile lui Vuin nu au nimic de-a face cu vreun act de violență.
Florin Moț nu a putut fi contactat aseară pentru a-și spune punctul de vedere. Ziua celor de la Sântana s-a încheiat la sediul Poliției din Semlac pentru declarațiile ce ar trebui să stea la baza unei anchete serioase.
Primarul Letiţia Stoian susţine că agresiunea nu a avut loc, iar dacă totuşi s-a întâmplat ceva, meciul ar fi trebuit să se joace. „Sunt afirmaţii gratuite. Nu suntem o echipă de bătăuşi. Dacă ar fi fost o lovitură, ar fi trebuit să se vadă urme de sânge”, a declarat Letiţia Stoian.
(C.M.; L.Ş.)

Recomandările redacției