La Constanţa, un cunoscut medic homeopat, apreciat în domeniul său de activitate, dar şi activist civic, a fost arestat pe 30 de zile, după ce a fost reținut și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore. Victor Emanuel Boţ este din Arad şi a studiat la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Vasile Goldiş”.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a sesizat, miercuri, Judecătoria “cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Boţ Victor Emanuel de 39 ani, reţinut, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”. Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut în sarcina medicului că “în data de 16 mai, în timp ce partea vătămată, minora I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla la tratament, efectuând o şedinţă de reflexoterapie la cabinetul inculpatului, acesta, profitând de calitatea sa de medic şi abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, a constrâns-o să se supună unui act sexual“. Victor Emanuel Boţ i-a făcut copilei sex oral, apoi a penetrat-o parţial.

Apucăturile medicului erau cunoscute în cerc restrâns, deviațiile sale nefiind însă reclamate până la această oră. Potrivit Evenimentul Zilei, fetița violată i-a povestit insă mamei sale prin ce a trecut în cabinetul medicului iar femeia îngrozită a luat legătura cu poliția. Oamenii legii au pregătit, ca la carte, capturarea pedofilului care „a căzut pe tehnică”. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind dus la arestul IPJ Constanța. Fetița va beneficia de consiliere psihologică.

Medicul a fost înregistrat de anchetatori chiar în propriul cabinet. „Medicul: Te deranjează? Fata: Da. Medicul: Data trecută nu ai zis că te deranjează. Îmi cer iertare. Mă ierţi, da? Fata : Să ştiţi că am spus unei prietene. Medicul:  Vorbeşte mai încet. Fata: Mi-a spus să le spun părinţilor. Medicul: Ei lasă, îmi cer iertare. Îmi cer scuze. Fata: O să le spun părinţilor. Medicul: Îmi cer iertare. Scopul meu era de armonizare – am vrut să te deschizi. Poate nu a fost corect si sănătos, dar sincer nu am facut ceva rău”.

Recomandările redacției