accidentVremea rea şi ploile căzute la Arad au fost adevărate capcane pentru şoferii din trafic. Dovadă stă un accident petrecut ieri dimineaţă, pe Valea Mure­şu- lui, la Bătuţa. Un şofer a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod iar mai apoi a ricoşat într-un microbuz care circula regulamentar din sens opus. În cabină se aflau trei pasageri dar din fericire nimeni nu a fost rănit.
Şoferul autoturismului Dacia a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijri medicale. „În cursul acestei dimineţi, pe DN 7, pe raza localităţii Bătuţa, în judeţul Arad, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui bărbat. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, din direcţia Deva- Arad, S. Ovidiu, de 43 ani din judeţul Hu­nedoara, a intrat într-un parapet de pe marginea drumului, de unde a ricoşat într-o autoutilitară marca Renault, care circula regulamentar, din sens opus”, a precizat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.
În urma impactului, a fost accidentat grav, conducătorul autoturismului Dacia. Acesta a fost transportat la Arad unde va fi supus mai multor investigaţii.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Recomandările redacției