mediciPachetul de bază care ar urma să intre în vigoare începând cu prima zi a lunii mai conţine mai multe aspecte care nu rezolvă cutumele din sistemul medical. Medicii de familie sunt nemulţumiţi, în principal, de faptul că timpul pierdut cu activităţi birocratice este în continuare uriaş, cei care au cel mai mult de suferit fiind pacienţii. „Ce este şi mai grav însă îl constituie faptul că medicul este conside­rat vinovat pentru lucruri care nu ar trebui, nici măcar, să intre în sfera sa de activitate. Sistemul informatic unic integrat (SIUI) al Casei de Asigurări de Sănătate, pe care s-a cheltuit vreo 200 de milioane de lei, ar trebui să furnizeze toate categoriile de asiguraţi. CAS ar trebui să îşi asume răspunderea pentru datele de acolo în timp real. Ori sistemul rămâne întotdeauna în urmă, iar vinovaţi cad medicii de familie, care trebuie să răspundă pentru o vină care nu este a lor. În momentul în care bolnavul se prezintă la medic, singura problemă ar trebui să fie aceea a sănătăţii, nu să îl întrebăm noi dacă este asigurat sau nu, ori ce venituri are“, ne-a declarat dr. Adrian Dărăbanţiu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.
Pachetul de bază doreşte să introducă o mulţime de activităţi preventive şi de monitorizare, precum şi management de caz pentru pacienţi. Medicii consideră că lucrurile ar putea fi bune dacă se reuşeşte să se reducă activitatea administrativă în aşa fel încât să se poată înlocui timpul pierdut cu birocraţia pentru activităţi medicale.
O treime din timpul medicului de familie este răpit de probleme administrative. „Mă refer la necesitatea acestor declaraţii, la necesitatea de a solicita adeverinţe, cupoane de pensii, la necesitatea de a tipări, deşi avem reţetă electronică, câte două-trei-patru reţete pentru acelaşi pacient. Pentru că se tipăreşte separat pentru diabet, separat pentru pentru compensate obişnuite, separat pentru pentru 0-700, separat pentru psihotrope etc“, mai spune dr. Dărăbanţiu.
Iarăşi o sursă de timp risipit este aceea că până acum, conform legii, foarte multe spitale nu au oferit pacientului reţeta la externare, pacienţii vin din spital grămadă peste cei programaţi, apar situaţii neplăcute, medicii nu au voie să le scrie reţetă în primele 30 de zile. În acest context, medicii au de ales între a-i lăsa pe pacienţi fără medicamente şi de a încălca legea.
Medicii apreciază că este aberant ca medicul de familie să întrebe pacientul ce venituri are, din moment ce nu este nici organ fiscal şi nici angajat al CNAS. Propunerea lor a fost ca ANAF să furnizeze aceste informaţii CNAS, iar CNAS, prin intermediul sistemului informatic unic integrat, să ofere această informaţie simplă medicilor.

Recomandările redacției