Medicii dentişti susţin că, în condiţiile sistării fondurilor, vor fi nevoiţi să crească preţul consultaţiilor

0
36

dentÎn condiţiile sistării, începând cu luna aprilie, a fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică, medicii dentişti atrag atenţia că vor fi nevoiţi să crească preţurile consultaţiilor. „Anu­larea alocării de fonduri pentru decontarea serviciilor de medicină dentară antrenează creşterea costului tratării afecţiunilor asociate, practic fiind imposibilă folosirea argumentului că o astfel de măsură poate conduce la o economie efici­entă a resurselor“, declară dr. Mircea Constantin Matei, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Arad.
Dentiştii avertizează că implementarea acestei măsuri va determina şi imposibilitatea asigurării asistenţei stomatologice în sistemul public de asigurări de sănătate, limitând sau chiar anulând adresabilitatea arădenilor la serviciile de medicină dentară, în special pentru copii şi categorii defavorizate, nemaifiind posibilă efectuarea de tratamente gratuite sau compensate, cu afectarea deosebită a stării de sănătate orală a beneficiarilor sistemului public de asigurări de sănătate care au dreptul la aceste servicii.
Normele la contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru 2013-2014 prevăd că pachetul de servicii medicale de medicină dentară preventivă şi tratamentele de medicină dentară vor fi acordate cu decontarea totală de către CNAS pentru copii cu vârste până în 18 ani şi pentru beneficiarii legilor speciale.
Printre serviciile care ar trebui decontate de Casa de Asigurări sunt consultaţiile, tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare la dinţi, extracţiile, montarea protezelor acrilice şi revizia acestora.
„Decizia ministerului de a sista fondurile este samavolnică şi inadmisibilă. Este un precedent periculos pentru că mâine, poimâine o astfel de decizie poate fi aplicată pen­tru alte specialităţi medicale. În aceste condiţii este normal să ne simţim discriminaţi, ca medici dentişti“, ne-a declarat dr. Mircea Matei.
Nici până acum sumele care erau acordate pentru acoperirea acestor servicii nu erau suficiente. Plafonul era de o mie de lei, sumă insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor într-o lună. Copiii, în principal, beneficiau de gratuităţi, însă ce nu se putea acoperi din plafon părinţii erau obligaţi să plătească. Un număr de 145 de medici dentişti îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Arad, care sunt în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.