Merkel, în vizită în China pentru discuţii despre Siria şi promovarea comerţului

0
80

Cancelarul german Angela Merkel, însoţită de o delegaţie de 20 de oameni de afaceri, a sosit joi la Beijing, într-o vizită care urmează să se concentreze asupra consolidării cooperării economice şi rolului Chinei în crizele internaţionale, relatează DPA în pagina electronică.

Merkel a fost primită la Beijing de către premierul Li Keqiang. Ea urmează să fie primită de către preşedintele Xi Jinping joi.

Conflictul din Siria, care a declanşat cea mai mare deplasare de populaţii către Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, se află pe agenda acestei vizite de două zile a cancelarului.

În contextul în care Germania caută modalităţi de oprire a afluxului de migranţi, Merkel ar putea încerca să exercite presiuni asupra Beijingului să-şi folosească puternica relaţie economică cu Rusia în vederea unei îmbunătăţiri a situaţiei în Siria, devastată de război.

Occidentul critică susţinerea pe care preşedintele rus Vladimir Putin o oferă omologului său sirian Bashar al-Assad.

Din delegaţia de afaceri care o însoţeşte pe Merkel face parte şi Matthias Mueller de la Volkswagen, care urmează să vorbească despre scandalul ce afectează grupul.

Merkel urmează să zboare vineri împreună cu Li la Hefei, în provincia Anhui (est), unde urmează să se întâlnească cu o familie, să viziteze şcoala din sat şi să participe la o reuniune a oamenilor de afaceri germani şi chinezi.

Este pentru prima dată când premierul chinez invită un lider străin să-i viziteze provincia natală.

Cancelarul german efectuează această vizită la o săptămână după ce Xi Jinping a vizitat Marea Britanie şi a anunţat că relaţiile chinezo-britanice urmează să atingă „noi înălţimi”.

China şi Germania întreţin de mult timp relaţii diplomatice şi economice profunde. Camera Germană de Comerţ a anunţat că nivelul relaţiilor comerciale dintre cele două ţări au atins un record în 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.