Mai mulți cetățeni alcoolizați au solicitat, printr-un apel la 112, intervenția pompierilor la un incendiu inexistent. La fața locului, s-au deplasat SVSU Curtici, autospeciala de stingere ISU Arad, SMURD și un echipaj de poliție. Gluma proastă a curticienilor s-a lăsat cu o amendă și un mesaj de indignare transmis de pompierii SVSU Curtici.  „În data de 07.12.2018 în jurul orei 20:30 SVSU Curtici a fost solicitat pentru a interveni la stingerea unui incendiu la un imobil situat pe strada 11 Iunie din Curtici. Au fost alertați voluntarii, iar când am ajuns la fața locului am constatat cu stupoare faptul că niște cetățeni au dat foc unui obiect de mobilier în curte (dacă putem spune curte).
Lângă așa zisul incendiu era un grup de cetățeni aparent turmentați.
Pe lângă SVSU Curtici la fața locului a intervenit SMURD Curtici, autospeciala de stingere din cadrul ISU Arad și un echipaj de poliție.
Dragi concetățeni glumele proaste nu își au locul în astfel de situații, poate cineva chiar are nevoie de ajutorul nostru. Faptul că cetățeanul care a apelat a fost sancționat contravențional nu poate înlătura indignarea noastră.
Pentru a ne înțelege mai bine, noi, pompierii Voluntari și ISU Arad nu ținem cont de etnie sau bogăție noi ajutam pe orice are nevoie și da, noi o facem voluntar. Pentru noi orice secundă contează la fel că și pentru cel/cei aflați în nevoie”, au transmis pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Curtici. Totodată, mesajul pompierilor a ajuns și la primarul orașului Curtici, Bogdan Ban: „Bravo băieți! Mereu la datorie!Respect!”.

Recomandările redacției