Mezinul familiei Bodnariu se întoarce alături de părinţi

0
101

Bebeluşul Ezechiel trebuie să se întoarcă la familia naturală, iar soţii Bodnariu au dreptul să-şi vadă cei doi băieţi mai mari de două ori pe săptămâna, în loc de o dată, potrivit informaţiilor furnizate de Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, informează Gândul.

Decizia a fost luată de o instanţă norvegiană, dar nu face nici o referire la cele două fete aflate momentan în custodia altor familii. Decizia poate fi atacată atât de familia Bodnariu, cât şi de Barnevernet.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de către Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce două dintre fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.