Ploaia arată întotdeauna parcă și mai clar, cât de proastă este infrastructura din multe zone ale orașul nostru. Vorbim de străzi pline de cratere, parcări și poduri inundate și canalizare care cedează. Locuitorii din Micalaca sunt disperați, pentru că din nou, în multe zone nu se poate trece nici cu cizme de cauciuc. De fiecare data când precipitațiile sunt abundente, Micalaca este inundată și parcă cu trecerea timpului, situația se înrăutățește.

Mai multe zone sunt inundate și nu vorbim aici de bălți, cu care arădenii s-au obișnuit de nevoie, ci de inundații în adevăratul sens al cuvântului.

Foarte afectată este zona 300 din Micalaca, unde locuitorii mai multor blocuri sunt nevoiți să facă slalom când pleacă de acasă. Ajunge să creeze mult discomfort chiar și un drum până la alimentară, sau farmacie. Viaductul care face legătura dintre Miorița și zona 300 este complet inundat. Oamenii spun că pe aici nu se mai poate trece pe jos. Până să fie inundat complet, mamele își purtau copiii în brațe, iar persoanele mai în vârstă erau nevoite să facă ocol, prin alte zone prin care încă se mai poate trece. Arădenilor le-a ajuns cuțitul la os și sunt extrem de revoltați că administrația nu ia măsuri, cu atât mai mult cu cât fiecare intemperie pare să agraveze situația. „Mulțumim pentru condiții administrației. Am trecut la viaduct udându-mă până mai sus de glezne. Am văzut părinți care își duceau copiii în brațe, dar și persoane cu probleme de sănătate care, efectiv nu puteau trece. Dacă mai plouă, apa va trece de genunchi în anumite părți“, a spus Nicoleta C.

Tot în zonă, parcarea mai multor blocuri, nu de mult finalizată este acum sub ape. Locatarii sunt indignați. „Parcarea din zona noastră este «cică» nu de mult pusă la punct. Adică din toamna anului trecut, când au fost gata lucrările. Acum este inundată și de abia ajungem la mașini din cauza apei. Ne-am gândit să întrebăm, primim și cizme de cauciuc, fiecare câte o pereche… de la autorități?!. Nu de alta dar avem mare nevoie“, spune Oana M, o locatară din zona blocurilor apropiate facultății UAV, din Micalaca.

Desigur cum se întâmplă mai la fiecare intemperie și în zona Calea Voinicilor sunt mari probleme. Ca să ajungi în stația de tramvai ai nevoie de echipament pe măsură, aici fiind noroi ca în grădinile de la țară. Probleme sunt și în zona sălii Polivalente și Bulevardul D. Praporgescu. „Avem casă în localitatea Miniș. Nici la țară, prin curțile nearanjate nu sunt așa probleme cum se întâmplă în mai multe zone din Micalacaׅ“, spune Mariana.

Recomandările redacției