Miercuri seara – Etapa finală a Concursului Internaţional de Canto „Alexandru Fărcaş“

0
127
JURIUL
Juriul

Concursul Internaţional de Canto Alexandru Fărcaş“

Ediţia I (18 – 22 mai 2014)

parte integrantă a proiectului

ARAD – ORAŞ CANDIDAT

CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ, 2021

Concurenţii ediţiei I a Concursului Internaţional de Canto „Alexandru Fărcaş“, organizat de Filarmonica de Stat Arad, se află în faţa celei mai importante încercări: etapa finală. Acesta se va desfăşura miercuri seara, de la ora 19,00, în sala mare de concerte a Palatului Cultural Arad, în acompaniamentul orchestrei simfonice arădene. „Am avut bucuria să constatăm că nivelul de pregătire al tinerilor înscrişi în concurs este foarte înalt, fapt care nu face decât să confirme, încă o dată, importanţa acestei competiţii de nivel internaţional, organizată pentru prima dată la Arad, competiţie care, prin permanentizarea ei, va fi un atu în plus pentru oraşul nostru înscris în cursa pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, 2021.“ – precizează managerul general al filarmonicii arădene, dr. Alin Văcean.
Cei peste 30 de concurenţi au început repetiţiile şi evoluţiile în faţa juriului încă de duminică după-amiaza, toţi declarându-se impresionaţi de organizarea acestui concurs. „Pot spune că aşteptările mele au fost depăşite de tot ceea ce se întâmplă la Arad“ – declară una dintre concurente – Maria Popa, din Oradea. „Faptul că noi evoluăm în faţa unui juriu format din personalităţi de marcă ne-a confirmat că această competiţie este una de nivel internaţional, foarte serioasă şi foarte grea“, mai spune concurenta care, într-unul din momentele libere şi-a făcut timp şi pentru a vizita Aradul, de care s-a arătat impresionată.
Dar, ceea ce i-a stimulat şi mai mult pe concurenţi şi i-a făcut să îşi dorească şi mai mult să se afle printre câştigători este felul în care se vor desfăşura etapa finală şi Gala Laureaţilor. De obicei, în alte concursuri de acest fel, cele două evenimente au loc cu acompaniament la pian, dar la Concursul Internaţional „Alexandru Fărcaş“ cei ajunşi în etapa finală vor urca pe scenă acompaniaţi de orchestra simfonică. „Provocarea este şi mai mare, iar emoţiile şi dorinţa de a câştiga sunt, la rândul lor, pe măsura acestei provocări“ – spune un alt concurent, dornic de a apărea în ultima rundă a confruntării alături de prestigioasa orchestră simfonică de la Arad.
Aşadar, miercuri seara, melomanii arădeni sunt invitaţi să asiste la etapa finală a acestui concurs care a atras la Arad tineri foarte talentaţi şi dornici de afirmare. Reamintim şi faptul că joi sesara, de la ora 19,00, câştigărorii concursului, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad şi sub bagheta maestrului italian Roberto Salvalaio, vor oferi o Gală a Laureaţilor cu totul specială – o adevărată premieră pentru Arad.

Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.