petcutDupă despărțirea de Roland Nagy, conducerea celor de la Național Sebiș avut mai multe variante de antrenor, dar s-a oprit asupra unuia dintre cei care au mai stat pe banca echipei. „Am tras cu urechea la ședința Consiliului de Administrație al clubului și vă pot spune că numele noului tehnician va fi Mihai Petcuț. E un băiat serios, îndrăgostit de fotbal, de care am fost destul de mulțumiți la precedenta aventură a acestuia la Sebiș. Nu am pus la punct toate detaliile, dar nu văd de ce nu ne-am înțelege pe un contract măcar până în vară, cu obiectiv clasarea în primele șapte formații”, ne-a mărturisit Gheorghe Feieș, președintele de onoare al clubului de pe malul Crișului Alb.
Petcuț a mai pregătit formația sebișeană timp de 9 luni de zile în anul 2009, cu rezultate destul de bune. „Țin minte că am luat echipa de pe ultimul loc și am salvat-o fără mari emoții de retrogradare. M-am simțit bine la Sebiș, m-am înțeles în general bine cu toată lumea. Fiind și mai tânăr, am făcut și greșeli, dar și mici compromisuri, pe care nu vreau să le repet acum”, a punctat tehnicianul, care, după despărțirea de Șiriana Șiria, a stat pe tușă în partea doua a anului trecut. „Cei care mă cunosc, știu că-mi place prea mult fotbalul ca să stau departe de el. Tocmai de aceea, m-am înscris la un curs pentru obținerea licenței de elită, care-mi va folosi mai mult la grupele de copii și juniori, însă întotdeauna ai ce învăța din orice. Am mai asistat pe viu la opt meciuri de Liga 1, dar și trei partide de Cupa României, am privit din afara fenomenul, dar foarte interesat de el”, a adăugat Mihai Petcuț.
Cele două părți încă nu au bătut palma, întâlnirea decisivă urmând să aibă loc astăzi, însă e greu de crezut că vor  exista neînțelegeri. „Vreau să mă întorc în fotbal, asta e sigur. Mi-a lipsit mult antrenoratul, sunt pregătit să mă implic sută la sută la Sebiș, dar asta numai după o discuție față în față cu conducerea clubului. Dacă va fi să preiau echipa, aș vrea să-l am pe Lucian Ciba alături. E un băiat de caracter, un antrenor foarte pasionat de ceea ce face, pe care l-aș fi luat cu mine și la Șiria, dar nu a fost posibil”,a adăugat Petcuț, care a mai pregătit ca „principal” și „secund” formațiile Păuliș, Socodor, Criș, Gloria, UTA,  Sebiș, UTA II, Ineu și Șiria.

Recomandările redacției