petcutNațional Sebiș s-a întors cu un punct greu de la Pîncota, dar, înaintea meciului cu FCM Baia Mare, Mihai Petcuț atrage atenția că e vremea revenirii după patru etape de secetă. „Sunt patru etape de când n-am câștigat, ar fi cazul să ne revenim. Vrem o victorie pentru primul loc și pentru play-off. Nu se pune problema altui rezultat. În tur, arbitrul a hotărât penalty în minutul 90, noi vrem să asigurăm un arbitraj corect. Trebuie să fim echipa care aleargă mai mult și nu vom avea pro­bleme. Nea Popică a avut o săptămână plină lângă echipă, sper să arătăm ca o echipă de primul loc”, a punctat antrenorul alb-albaștrilor, care nu contează pe Bozian, suspendat după eli­minarea de la Pîncota.
Îi vor afară din play-off
Duelul are miză mare, pentru că „jucăm cu o echipă pe care o putem scoate din play-off. Tot interesul nostru e să-i scoatem, Pâncota și Ineu au bătut la Baia Mare, în timp ce noi am făcut egal acolo. Au echipă periculoasă, n-au pierdut de trei etape, sunt pe o pantă ascendentă, dar eu zic că există o diferență de valoare, să o scoatem în evidență”, transmite Mihai Petcuț. Cei de pe malul Crișului Alb ar putea aborda confruntarea de astăzi, ora 14, cu băimărenii în formația Soltesz – Mînecan, Morariu, Albert, Neacșu – Dobricean, Beuran, Coțan, Balint – Blănaru, Mândrușcă. Arbitri au fost delegaţi Sergiu Hristea – Cristian Pleșa, Lavinia Bozdog (toți Timișoara), iar observatory sunt Ștefan Szilaghi (Satu Mare) şi Mircea Sârbu (Hunedoara).

Recomandările redacției