Mii de credincioşi şi-au petrecut cumpăna dintre ani în biserici

0
132

catedralaÎn noaptea dintre ani, Înaltpreasfinţitul părinte dr. Timotei Seviciu s-a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor prezenţi în număr mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Respectând hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Slujba la trecerea dintre ani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a săvârşit slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos urmată de rugăciunile de mulţumire. IPS Sa a ţinut să felicite pe cei prezenţi pentru intrarea în noul an cu îndemn la rugăciune pentru îndreptarea celor greşite şi pentru dobândirea celor de folos.
În ziua de Anul Nou IPS Arhiepiscop Timotei a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din oraşul de reşedinţă. În cuvântul adresat credincioşilor, sub titlul ,,Făptura cea nouă”, a lămurit însemnătatea praznicului în contextul citirilor biblice, în Vechiul Testament semn al legăturii omului cu Dumnezeu, iar pentru Noul Testament, prefigurarea Botezului în numele lui Iisus Hristos Domnul. De exemplu Sfântul Vasile cel Mare are ca nume tâlcuirea de ,,împărat”, amintind astfel slava împărăţiei lui Dumnezeu. ,,Înnoirea anului civil coincizând, nu întâmplător, cu praznicul, primeşte o pecete bisericească îndreptând viaţa spre împlinirea planului  lui Dumnezeu pentru lumea întreagă. Nu actul ritual al circumciziunii după Lege, ci făptura cea nouă cu harul lui Dumnezeu este hotătâtoare pentru mântuirea care cere conlucrarea creştinului spre tot binele”, a spus IPS Timotei.
În seara zilei, la reşedinţa chiriarhală a avut loc o recepţie de Anul Nou, oferită de către Inalt Preasfinţitul Timotei preoţilor şi credincioşilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.