radna1Mii de persoane din toate colţurile ţării au participat sâmbătă, duminică şi luni la serviciile religioase în cinci limbi- română, maghiară, germană, bulgară şi croată- ocazionate de sărbătoarea Naşterii Fecioarei Maria de la Basilica Sfânta Maria Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din Banat.

Liturghia solemnă arhierească a fost oficiată ieri, de la ora 11.00, de episcopii romano- catolici de Timişoara şi Oradea, Martin Roos şi Bocksei Laszlo, după parcurgerea Drumului Crucii. Tot atunci au fost sfinţite şi cele două cruci noi, care urmează să fie montate pe turlele Basilicii.

„Am avut nişte necazuri mari, aşa că de 38 de ani umblu aici. Vin în fiecare an şi nu am întrerupt niciodată. Vreo 15-18 ani am venit cu trenul, acum vin cu băiatul, cu maşina. Şi-am prins cu gându’ că nu mă lăs până mă ţin pe picioare”, spunea o pelerină din judeţul Satu Mare.

Mulţi au venit şi pentru Lacrimile Maicii Domnului, plantă care – cred ei- i-ar ajuta la sănătate şi la menţinerea liniştii casei.

„Lacrimile Maicii Domnului sunt foarte bune pentru sănătate. Se iau dimineaţa, pe stomacul gol, cu un pahar de apă. Se şi ţin în casă, tot pentru sănătate, pentru a merge bine în casă. Se găsesc doar în această perioadă, de Sfânta Maria Mare şi Sfânta Maria Mică”, le-a explicat o altă pelerină reporterilor.

Croaţi din Reşiţa şi mai multe sate din judeţul Caraş-Severin au mărturisit că parcurg împreună o mare parte din drum până la Radna pe jos, pentru a participa apoi la slujbele oficiate în 7 şi 8 septembrie.

Tradiţie veche

Se spune că, în 1695, vechea biserică fost incendiată de turci şi atunci s-a întâmplat primul miracol: o icoană a Maicii Domnului din hârtie a fost găsită printre ruinele fumegânde ale bisericii. O astfel de icoană este aşezată astăzi într-o ramă de argint în altarul bisericii.

Tradiţia pelerinajelor la Radna se leagă şi de un alt presupus miracol. În 1705, Aradul era bântuit de o ciumă. O femeie, grav atinsă de boală, înainte să-şi dea duhul, le-ar fi spus apropiaţilor că de ciumă nu se scapă decât dacă se merge în pelerinaj la Radna. Bătrânii povestesc că cine a mers la Radna să se închine Maicii Domnului s-a vindecat. De atunci numărul pelerinilor a crescut. Cei mai mulţi vin la 8 septembrie de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi sunt catolici maghiari, germani, croaţi şi bulgari din Banat, dar vin la Radna şi mulţi români din Moldova şi Ardeal.

(G.A.)

Recomandările redacției