semimaraton 1Aproximativ 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, la cea de-a treia ediţie a Crosului şi Semimaratonului judeţului Arad. La competiţia din acest an s-au înscris concurenţi din zece ţări. Primul start s-a dat la ora 9 iar ultimul la ora 14. Vorbim despre cursa de semimaraton, desfăşurată pe o distanţă de aproximativ 21 kilometri, şi despre proba de şase kilometri, respectiv un kilometru. La proba de şase kilometri a participat şi un tânăr care peste câteva ore de la competiţie avea să se căsătorească. Este vorba despre Roland Unterweger, fratele Adelei Cristea. Alături de el a alergat şi o parte din familie, dar şi unii dintre cei care urmau să-i fie ca­valeri de onoare. Proba de un kilometru s-a desfăşurat pe trei categorii „Family”, „Masculin” şi „Feminin”, adunându-i la start pe micuţii Aradului şi părinţii acestora. Cel mai vârstnic participant a fost un arădean, Gheorghe Mosion, care are peste 80 de ani. Ediţia din acest an a Crosului şi Semimaratonul judeţului Arad s-a desfăşurat pe ritmuri muzicale, în faţa Primăriei Arad fiind amplasată o scenă şi tribune. Pe lângă concurenţi, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ s-au aflat şi susţinătorii acestora. Pe scenă au urcat și membrii trupei Lupus Dacus, care au interpretat cântece cu tematică medievală. Fraţii Sorin şi Constantin Mâneran au câştigat şi anul acesta Semimaratonul Aradului. Sorin a obţinut un timp de 1.10.34, iar Constantin 1.11.41. Pe locul trei s-a clasat Gheorghe Gabriel Gorun, iar la feminin: locul I – Andra Ologu, locul II – Adelina Bălţoi şi locul III – Florica Cristea. La finalul curselor au fost acordate premii în bani pentru primele locuri de la semimaraton. De asemnea, toți participanții au primit medalii și diploma de participare.
Claudia Untaru Crețu

Recomandările redacției