Ministerul Sănătății a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Arad mobilizarea, în regim de urgență, pentru desfășurarea campaniilor de vaccinare cu vaccin împotriva rubeolei-rujeolei-oreion (ROR), în contextul apariției unui focar de rujeolă cu 79 de cazuri confirmate în județele Bistrița și Cluj.

Ministerul Sănătății face apel la personalul medical din teritoriu implicat în procesul de vaccinare al copiilor și la mediatorii sanitari de a intensifica acțiunile de vaccinare și de recuperare a copiilor nevaccinați. De asemenea, ministerul solicită părinților să nu refuze vaccinarea și să se prezinte cu copiii la vaccinare.

Ministerul Sănătății reamintește importanța vaccinării ca cel mai important act de prevenție în apariția principalelor boli transmisibile.

Specialiștii de sănătate publică au constatat că zona afectată este reprezentată de mai multe localități din județul Bistrița Năsăud situate la granița cu județul Cluj, în care există comunități unde copiii nu figurează pe listele medicului de familie, ca urmare, sunt nevaccinați.

Pe toată perioada evoluției focarului, direcțiile de sănătate publică implicate au întreprins măsurile necesare pentru identificarea cazurilor, contacților acestora și prevenirea îmbolnăvirilor. Astfel, au fost organizate acțiuni de vaccinare cu vaccin ROR a copiilor incomplet vaccinați sau nevaccinați.

„Reamintim pe această cale că vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire  a cazurilor de îmbolnăvire și recomandăm tuturor părinților să solicite medicilor de familie vaccinarea copiilor pentru a asigura păstrarea stării de sănătate a acestora. Rujeola este o boală infecțioasă extrem de contagioasă caracterizată prin febră mare, tuse, secreții nazale și oculare și erupție cutanată. Solicităm ca la primele simptome, părinții să se prezinte de urgență la medic cu copilul pentru izolarea acestuia și prescrierea tratamentului adecvat bolii și prevenirea complicațiilor acesteia, printre care diareea (gravă mai ales în cazul sugarilor), otita medie, penumonia, encefalita și decesul“, susţin medicii arădeni. Oreionul (parotidita epidemică) este o boală infecţioasă acută, contagioasă, produsă de un virus care determină inflamarea glandelor salivare, cea mai frecventă localizare este la nivelul parotidelor. Simptomele includ durerea în gât sau urechi, pierderea poftei de mâncare, febră moderată, tumefierea glandelor parotide. Una din complicațiile majore ale oreionului este afectarea glandelor sexuale ale băieților, complicații ale pancreasului și ale sistemului nervos (meningita).

Rubeola este o boală infecţioasă acută eruptivă, în general benignă când este contractată după naștere. Dacă boala survine în primul trimestru de sarcină, infecția fetală determină malformații congenitale ale fătului sau avort spontan.

Singura modalitate de prevenire a celor trei boli, rujeola, oreionul și rubeola este vaccinarea cu vaccinul ROR.

Recomandările redacției