Pe vremea Ceauşescului circula o nostimadă. Se ştie că în fruntea Ministerului Culturii au fost numiţi politruci, care nu aveau prea multe în comun cu arta sau cultura.
Tot în acea perioadă, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ Bucureşti l-au pus se­cretar de partid pe marele actor Ion Besoiu. Acesta, cunoscut maselor largi din filmele şi piesele în care a jucat cu succes,  trebuia să dea credibilitate valorii comuniştilor.  Iar marele actor era unul din cei mai potriviţi, după părerea lor. Odată, nişte colegi actori se plângeau de ministrul Culturii, care nu făcea mai nimic pentru cultură. Ion Besoiu a spus: Mie nu mi-e frică de ministrul Culturii ci de cultura ministrului.
După Marea Revoluţie din Decembrie 1989 societatea politică şi culturală a cunoscut mari şi radicale transformări. În fruntea Ministerului Culturii au ajuns, printre alţii: Ion Caramitru, Andrei Pleşu,  Răzvan Theodorescu, Adrian Ior­gulescu,  Mircea Diaconu Theodor Paleologu, Puiu Haşoti, Daniel Barbu.
După cum se vede, întrucât politica este un personaj complex pe scena istoriei, la Cultură au fost desemnaţi cu precădere actori şi istorici; în fapt toţi aceşti miniştri sunt nişte actori sub acoperire. Toţi interpretează nişte scenarii scrise de partidele lor. Aceste scenarii au două personaje: Ţara şi Poporul. Iar ca intrigă şi-au fixat lupta acerbă pentru motivarea incompetenţei precum  şi pentru motivarea hotărârilor luate de-a dracului, în ciuda adversarilor politici.
Din această cauză ICR, instituţiile de cultură de la toate nivelurile „merg ca dracu“. Sau dacă chiar funcţionează, dacă totuşi se mişcă ceva-ceva, vin entităţi din toate vânturile ţării să bage de vină, să cârcotească şi să se bage în seamă. Şi asta nu numai din comenzi politice. Nuuu! Ci şi din motive de Gică-Contra, din spirit de „ba p-a mă-tii“  sau aşa, de-a dracu’ de români ce suntem.
Am să dau un mic exemplu din Arad, ca să întăresc ideea că un lucru bun este rău, dacă nu se face din comanda cuiva anume, ci din a altcuiva, mai mişto politic.
Uniunea Scriitorilor din România are pe tot cuprinsul ţării 20 de filiale. Filiala Arad este una din cele mai bine cotate din ţară, dacă nu cea mai bună. Preşedintele filialei – îl cheamă Vasile Dan, dar n-o să-i dau numele ca să nu facă infarct unele personaje politice – a reuşit în câteva decenii să aducă ca membri în filială scriitori valoroşi atât din judeţul Arad cât şi din Timiş, Hunedoara, Bihor, satu Mare precum şi din alte judeţe recunoscute ca focare de cultură. În paralel, preşedintele filialei a ţinut cu dinţii Revista „Arca“, revistă care a primit în două rânduri titlul de Revista Anului, din partea Asociaţiei Publicaţiilor Literare din România (APLER). Acelaşi poet-conducător al filialei a primit de la doi preşedinţi ai României (Emil Constantinescu şi Traian Băsescu) Meritul Cultural în grad de mare ofiţer, ca o recunoaştere a activităţii sale privind cultura arădeană şi naţională. De asemenea, scriitori ai filialei arădene au participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, venind acasă cu premii şi cu o recunoaştere unanimă a valorii lor literare. Ei bine, datorită  acestor rezultate (şi altele, pe care nu mai vreau să le enumăr) la adunarea generală de alegeri din filială, pre­şedintele despre care fac vorbire a fost reales pe funcţie. Pe principiul că nu e bine niciodată să ucizi o găină care face ouă de aur. Aşa au socotit scriitorii arădeni că e bine, iar criticul Nicolae Manolescu, mai-marele scriitorilor a confir­mat alegerea ca fiind foarte bună.
Dar (lua-l-ar dracu’ pe acest „dar“) s-au găsit unii cârcotaşi, inclusiv ziarişti cu aere de scriitori fără operă, care au guiţat că nu e bine, că poetul-preşedinte ar fi trebuit schimbat, că Nicolae Manolescu e un ramolit. Cu alte cuvinte, preşedintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor ar fi un neavenit, iar în locul lui să fie pus un istoric sau un actor. Ca să joace după scenariul impus de ei pe scena istoriei culturii arădene. Noroc că scriitorii arădeni sunt cu picioarele pe pământ cu toată fantezia lor debordantă din literatură.
Ministrul Culturii? Nu, cultura ministrului!

Recomandările redacției