diploma GoldisÎn aceste zile a sosit pe adresa Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad pachetul cuprinzând „Placheta şi Diploma «Dimitrie Gusti» pentru activitatea educativă desfăşurată şi performanţele profesionale înregistrate în cei 50 de ani de existenţă, acordate de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prin ordinul 5558/2013.

„Încă la sfârşitul anului 2013, cu ocazia manifestărilor găzduite de Palatul Cultural, dedicate împlinirii a 50 de ani de la inaugurarea Şcolii nr 4, şcoală de referinţă a învăţământului arădean, devenită în ultimii ani Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş”, colegiului nostru i-a fost transmisă vestea onorantă că domnul ministrul a semnat ordinul amintit“, ne-a declarat prof. Eugen Bocăniciu, directorul colegiului.

Această distincţie a fost instituită în 2012 şi a fost acordată până acum unor foarte puţine instituţii de învăţământ superior şi preuniversitar din ţară încât acestea se pot număra pe degetele unei mâini. Se acordă celor care cumulează două condiţii: să aibă performaţe deosebite şi să aibă o tradiţie care să facă cinste învăţământului românesc.

În mesajul care însoţeşte ordinul, ministrul Remus Pricopie, felicită unitatea arădeană de învăţământ ,,pentru premiile obţinute de elevi la concursurile şcolare, pentru parteneriatele încheiate şi proiectele educaţionale din care faceţi parte, dar mai ales pentru activitatea de zi cu zi, la catedră”.

IMG_2923

A fost ales numele lui Dimitrie Gusti pentru această distincţie fiindcă acesta a fost preşedinte al Academiei Române, ministru al învăţământului, fondatorul Şcolii Sociologice române (fundamentând metoda monografică a sociologiei), a fost cel care a înfiinţat primele cămine culturale în România interbelică. Aniversarea naşterii acestuia în 1880, se serbează, ca o coincidenţă fericită, peste puţine zile, în 13 februarie, la două zile după ce va marca, în 10 februarie, 80 de ani de la moartea patronului şcolii arădene.

Mai puteţi consulta: 

mesajul lui Remus Pricopie

ordinul privind acordarea plachetei şi a diplomei aniversare „Dimitrie Gusti” Colegiului Naţional „Vasile Goldiş” din Arad

 

Recomandările redacției