Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat ieri că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA.  El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că „DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce“. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios constituţional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.„Am reţinut comportamentul excesiv de autoritar. În realizarea angajamentului, am solicitat in iulie 2017 realizarea unui control la DNA de către Inspecţia Judiciară. În cuprinsul raportului de control se consemnează .o serie de dificultăţi întâmpinate de inspectori, inclusiv abateri disciplinare pentru împiedicarea verificărilor de către procurorul şef al DNA“, a mai spus Toader. El a mai acuzat-o pe Kovesi de implicare în anchetele altor procurori şi de comportament excesiv de autoritar.
„Trecerea timpului nu a dus la o îndreptare a acestui tip de comportament, ci la o acutizare a problemei, asa cum relevă ieşirile în spaţiul public”, a consemnat ministrul. (News.ro)

Recomandările redacției