Ministrul Răzvan Cuc: fosta conducere TAROM i-a minţit pe arădeni

0
108

 

Aflat într-o vizită de lucru la Arad, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, despre obiectivele pe care le-a vizitat în judeţ şi municipiu. Legat de Aeroportul Arad, ministrul a declarat că fosta conducere a TAROM a minţit arunci când a promis înfiinţarea unei curse Arad-Bucureşti, neavând nici cea mai mică intenţie să realizeze acest lucru. În schimb, a promis el, noua conducere va analiza cu seriozitate oportunitatea deschiderii acestei linii. Cu privire la pasajul de la Micalaca, Răzvan Cuc a avertizat că nu va permisă nicio întârziere faţă de termenul stabilit pentru finalizare, adică februarie 2020. Cât despre celelalte lucrări derulate în Arad, acesta a atenţionat autorităţile locale să nu provoace blocaje, pentru a întârzia finalizarea lor.

Vorbind despre lucrările la calea ferată, Răzvan Cuc a anunţat că Ministerul Transporturilor va colabora cu Ministerul Apărării Naţionale, care va analiza, staţie cu staţie, situaţia din teren a infrastructurii feroviare.

La conferinţa de presă, Răzvan Cuc a făcut şi un anunţ important: în circa o săptămână va fi emisă o Ordonanţă de Guvern care va simplifica radical achiziţiile, astfel încât să nu mai poată fi posibile întârzieri inadmisibile, chiar şi de câţiva ani, din cauza contestaţiilor. Totodată, însă, a spus el, şi entităţile statului trebuie să fie mai receptive. De pildă, a arătat el, pentru autostrada Sibiu-Piteşti, o lucrare extrem de importantă, obţinerea avizelor de mediu a durat mai mult de un an, iar după aceea au venit contestaţii de la 3 persoane, dintre care una din Dublin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.