Minivacanță prelungită de Paște/Ziua liberă se va recupera

0
225

Luna viitoare, atât angajații de la stat, cât și cei de la privat vor avea parte de o nouă minivacanţă de patru zile. Practic pentru sărbătoarea Paștelui a mai fost acordată încă o zi liberă și anume – 26 aprilie, Vinerea Mare. Astfel, minivacanța va continua cu ziua de 27 aprilie – liberă pentru că este sâmbătă, ca mai apoi pe 28 aprilie, românii să sărbătorească prima zi de Paşte. Și pe 29 aprilie va fi liber pentru că este a doua zi de Paşte. După o zi de muncă, angații ar urma să aibă din nou liber, de 1 Mai.

Dacă cei mai mulți angajați se bucură de minivacanță, altora nu le convine că vor trebui să recupereze ziua liberă. În această situație vor fi îndeosebi bugetarii. Ziua liberă se va recupera teoretic ca până acum, fie prin prelungirea programului de lucru, fie prin lucrul în zile de sâmbătă.

Patronii de firme care nu dau liber angajaților trebuie să îi recompenseze financiar. Inspecția Muncii atenționează că angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii, potrivit legislației.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Codul Muncii, legea ce stabileşte numărul zilelor libere acordate salariaților, pevede anul acesta, 15 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere. Din cele 15 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 10 pică în timpul săptămânii. Deoarece cinci dintre cele 15 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri vor avea parte de doar 10 zile libere.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.