O adolescentă de 14 ani a încercat să iasă din țară în baza unui document care aparținea altei persoane, pentru a ajunge în Polonia, deoarece nu avea acordul părinților de a părăsi țara.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, o tânără care călătorea ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din România. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, în prezenţa unui reprezentat al Autorităţii Tutelare, s-a stabilit că tânăra este cetăţean român, în vârstă de 14 ani, care nu are eliberat un document de identitate pe numele ei şi a recurs la această metodă deoarece dorea să meargă în Polonia şi nu avea acordul părinţilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată, cercetări, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recomandările redacției