Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit, luni, americanului James P. Allison şi japonezului Tasuku Honjo pentru cercetările lor asupra imunoterapiei, care s-a dovedit eficient în special în tratamentul cancerelor virulente, scrie AFP.

„Stimulând capacitatea sistemului nostru imunitar de a ataca celulele canceroase, laureaţii premiului Nobel de anul acesta au stabilit un nou principiu pentru vindecarea cancerului”, a subliniat Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, potrivit News.ro.

Fiecare de partea sa, cei doi oameni de ştiinţă s-au luptat să „deblocheze” şi „să apese pe pedalele de acceleraţie” ale sistemului imunitar în aşa fel încât să-i permită să „neutralizeze micro-organisme străine”, a precizat juriul Nobel.

„Visam la asta dar nu credeam că se va realiza. Mi s-a părut prea mult”, a reacţionat James P. Allison, în vârstă de 70 de ani, contactat de agenţia de presă suedeză TT.

Acest profesor de imunologie de la Centru pentru cancer de la Universitatea din Texas şi Tasuku Honjo, în vârstă de 76 de ani, profesor la Universitatea din Kyoto, au primit în comun în 2014 premiul Tang, prezentat drept versiunea asiatică a Nobelului.

Laureatul Nobelului pentru Pace – anunţat vineri, la Oslo.

Pentru prima dată din 1949, anunţul premiului pentru Literatură a fost amânat cu un an de către Academia Suedeză, implicată în scandal sexual şi după retragerea mai multor membri care împiedică funcţionarea normală a forului.

Premiile Nobel au fost atribuite pentru prima dată în 1901, după ce industriaşul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a lăsat moştenire averea sa pentru crearea acestor premii.

Laureaţii primesc pe 10 decembrie o medalie în aur, o diplomă şi un cec în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (în jur de 870.000 de euro) care pot fi împărţiţi la fiecare categorie între trei câştigători maximum.

Recomandările redacției