Mircea Purcaru spune că primarul Falcă nu dă doi bani pe personalităţile culturii arădene

1
163

purcaruPreşedintele Partidului Conservator Filiala Arad, Mircea Purcaru, afirmă că primarul Gheorghe Falcă susţuine că Aradul ar trebui să fie Capitală Cultu­rală Europeană în anul 2021, dar acţiunile acestuia sunt contrare culturii arădene. „Mă simt lezat de afirmaţiile primarului Gheorghe Falcă vizavi de faptul că eu nu mi-aş dori ca Aradul să câştige titlul de Capitală Culturală Europeană. Este complet fals. Eu am afirmat că şansele sunt mici şi nu întrevăd vreo speranţă pentru a fi realizat acest deziderat”, a susţinut Mircea Purcaru.
Acesta a dat câteva exemple de personalităţi ale culturii arădene care au fost total ignorate de către primarul Gheorghe Falcă. Printre acestea a fost cazul poetului Ştefan Doncea, care şi-a lansat ultimul volum de poezii în municipiul Timişoara. „Este inadmisibil să spui că doreşti acest titlu pentru Arad şi tu să nu bagi în seamă mai multe persoane sau personalităţi din domeiu. De exemplu poetul arăderan Ştefan Doncea şi-a lansat un volum de poezii în Timişoara, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, Gheorghe Schwartz nu este luat de fel în considerare de către autorităţile locale. Mă întreb de ce profesorul Ion Şora, istoric, singurul român care a apărut în enciclopedia britanică nu este promovat de către autorităţi”, a mai completat Mircea Purcaru.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.