purcaruPreşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se pronunţă în favoarea unei consultări largi a populaţiei vizavi de subiectul „Roşia Montană”. „Ne pronunţăm în vederea unei consultări largi a populaţiei în ceea ce priveşte acest subiect. Este vorba despre un proiect care poate afecta sănătatea oamenilor, cât şi bogăţia ţării care a fost dată aşa cum a fost dată în urmă cu 20 de ani. Atunci, Frank Timiş concesiona cu zece mii de lire sterline perimetrul aferent de la Roşia Montană. De ase­menea, la câţiva kilometri distanţă de Roşia Montană, la Certej, acolo unde s-a dat aviz de mediu, iar acum se află în faţa judecătorilor, să vedem dacă se va aproba sau nu exploa­tarea începând cu anul 2015. În timp, Frank Timiş a vândut cu 2,4 miliarde de dolari ceea ce luase de la stat cu doar câteva mii de lire. Statul este cel care a pierdut aşadar şi trebuie avut grijă ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple”, a spus Mircea Purcaru.
Acesta a explicat că şi în judeţul Arad există bogăţii naturale care ar putea avea aceeaşi soartă. „De aceea consider că autorităţile judeţene ar trebui să se implice şi să acceseze fonduri europene destinate unor asemenea programe”, a mai spus Purcaru.

Recomandările redacției