Moartea unui liberal

 A murit Dinu Patriciu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, deoarece a fost un liberal născut, iar nu unul făcut printr-o simplă completare a carnetului de partid. Niciodată n-am crezut în „liberalii” care parazitează bugetul de stat şi se înghesuie pe listele de partid, fără să fi administrat nici măcar un AF la viaţa lor. Există suficiente partide  politice în ţărişoara noastră mioritică, astfel încât cei care vor cu tot dinadinsul să devină politicieni să se înscrie în ele şi să lase Partidul Naţional Liberal în sarcina celor care militează pentru scăderea impozitului pe profit, pentru liberalizarea pieţei muncii sau pentru scutirea de impozit a profitului reinvestit. La fel cum în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat n-ar trebui să fie primiţi indivizii divorţaţi  sau cei care nu cred în morala creştină, nici în Partidul Naţional Liberal n-ar trebui acceptaţi cei care nu sunt în stare să achite o cotizaţie de cel puţin trei sute de lei pe lună. Fireşte, nici în Partidul Social Democrat n-a trebui să fie primiţi indivizi putred de bogaţi – cum se întâmplă în zilele noastre – deoarece aceştia nu vor accepta nici în ruptul capului instituirea unui impozit progresiv sau „purecarea” averilor individuale, astfel încât veniturile la bugetul statului să crească în mod simţitor, iar banii colectaţi să fie împărţiţi celor mulţi şi săraci. În patria noastră scumpă şi dragă, lucrurile stau exact pe dos. Cei mai bogaţi politicieni sunt cei aflaţi în fruntea Partidului Social Democrat, în vreme ce „sărăntocii” s-au înghesuit pe listele Partidului Naţional Liberal. Crin Antonescu, de exemplu, a lucrat toată viaţa domniei sale la buget, la fel ca şi primarul Sibiului. Din acest motiv defunctul Dinu Patriciu făcea o figură aparte, fiind un liberal autentic, cu o avere impresionantă şi un discurs absolut credibil. La fel stau lucrurile şi cu Viorel Cataramă sau cu alţi liberali „pur-sânge”, pentru care teoriile lui Adam Smith sau viziunile neo-liberale ale lui Ştefan Zeletin nu înseamnă doar literă moartă. Pe de altă parte, n-am înţeles niciodată goana Partidului Naţional Liberal după voturile populare sau după obţinerea unui scor electoral dominant. În toată lumea civilizată liberalii obţin la alegeri rezultate de 15-20%, iar asocierea lor la guvernare reprezintă un spor de credibilitate pentru orice formaţiune politică care a câştigat alegerile. Nu la fel stau lucrurile şi în România noastră contemporană, unde Partidul Naţional Liberal este o formaţiune politică nouă, născută în urma fuziunii cu Partidul Democrat-Liberal. Prin urmare, noul Partid Naţional Liberal cuprinde şi o puternică tentă populară, motiv pentru care s-a şi înscris în rândul alianţei populare din cadrul Parlamentului European. Aşa stând lucrurile, se pare că liberalii români de tipul regretatului Dinu Patriciu şi-au cam „trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul” – vorba marelui om politic şi bancher sibian, Partenie Cosma, socrul poetului Octavian Goga. Astăzi devin la modă liberalii de tip popular, cu doctrină creştin-democrată şi cu vocaţie pro-europeană, pentru care icoanele brătienilor reprezintă doar un recurs istoric. Cât despre marile averi, acestea se parte că se fac mai bine pe partea stângă a eşichierului politic dâmboviţean.